În căutarea Iubirii

    S-au scris multe opere despre iubire şi se vor mai scrie. Iubirea este un subiect inepuizabil, o muză care se strecoară în sufletul omului pe nesimţite, trezind în el sentimente şi stări de care nu se credea capabil vre-odata.
    Până să găsim omul potrivit lângă care să trăim cea mai frumoasă poveste de iubire, ne lovin inevitabil de acele iubiri pasagere, în care de prea multe ori nu ne găsim locul. Iubiri neîmpărtăşite, iubiri care ne rănesc şi care ne schimbă. Iubiri pentru care sacrificăm totul în speranţa că aceea este dragostea pe care o căutăm cu adevărat. Rămânem dezamăgiţi însă şi ne agăţăm de frânturi de speranţe.
   Ce se întâmplă când ne îndrăgostim însă, de persoană nepotrivită? Nepotrivită pentru că persoana respectivă nu ne împărtăşeşte sentimentele. Ne simţim goi pe dinăuntru pentru că ne-am oferit inima omului de care ne-am îndrăgostit. Când iubirea ne este împărtăşită, în locul inimii noastre, ne este oferită o altă inimă, cea a omului iubit. Dacă ne oferim inimă fără să primim alta la schimb, lumea noastră moare puţin câte puţin.
     Nu am înţeles niciodată cum cel care iubeşte este întotdeauna bătaia de joc a celui iubit. Cum putem deveni atât de uşor bile pe o masă de biliard, loviţi cu tacul din nou şi din nou până când, în cele din urmă, fiecare părticică din noi ajunge în gaura neagră a mesei de joc. Cum am putea să ieşim întregi dintr-o astfel de iubire? Ne simţim exact ca şi creştinii de la începuturile creştinismului, persecutaţi pentru credinţa noastră. Biciuiţi de nefericire pentru că am crezut într-o iubire care nu se va concretiza niciodată. Ne-am agăţat de semne venite de la el sau ea, semne pe care...le-am considerat într-un mod greşit, îndrumătoare spre a ne mărturisi iubirea.
     Niciodată nu vom mai fi aceiaşi după o astfel de iubire. Ne privim în oglindă şi constatam că nu cunoaştem chipul palid înfăţişat de ea. Ochii plânşi, părul răvăşit, cearcănele care amintesc de nopţi întregi în care doar luna şi perna ne ştiau lacrimile şi patimile care se luptau în adâncul sufletelor noastre. Ni se vor lua multe, vom renunţa la naivitatea care ne caracterizase până atunci şi vom învăţa că nu toţi oamenii merită iubirea noastră sinceră.
      Mi-a fost teamă să cer ceea ce nu pot da înapoi, o viaţă am trăit cu frică de a nu greşi faţă de cei iubiţi, de a nu cere mai multă iubire şi grijă, decât sunt capabilă să ofer. Astfel m-aş simţi obligată, legată de acea „datorie” spirituală de care prea mulţi suntem legaţi în ziua de azi.
                    

Google Images

Etichete: ,