Invatam distrandu-ne cu minunatele caiete cu aplicatie AR SKAG

             Bună ziua dragi prieteni! Sper că sunteţi bine şi dornici să vă mai povestesc cam ce peripeţii am mai făcut :D.
                Ei bine, în urmă cu o săptămână, am primit un e-mail de la BlogalInitiative.ro cu titlul "Intră în lumea magică a caietului SKAG AR - Singurul cu realitate augmentată!". Chiar nu puteam să îmi dau seama la ce se referă aceşti termeni, atât de vagi pentru mine până atunci. Aşa că, bineînţeles curioasă din fire, am intrat pe site pentru a mă dumiri vizavi de minunăţia pe care nu o înţelegeam şi care nu avusese tangenţe cu mine niciodată, sau eu cu ea.
                  Am citit curioasă şi nerăbdătoare fiecare detaliu al campaniei care îmi trezise interesul, astfel am aflat că BlogalInitiative.ro şi Rechizitelemele.net , promovează o campanie care să ne facă orele şi temele mai frumoase. Ce presupune acest caiet? Ei bine, ştim cu toţii că tehnologia este tot mai avansată şi noi, oamenii, interacţionăm cu ea încă de la cele mai fragede vârste. E imposibil să nu vezi inclusib copii care posedă un telefon performant şi o tabletă sau un laptop. Aşadar, dacă tehnologia este parte importantă din viaţa noastră cotidiană, cum putem să facem învăţătura să fie mai interesantă şi mai captivantă pentru generaţiile tinere? În privinţa acestei întrebări, Rechizitelemele.net , vine în ajutorul copiilor şi tinerilor cu aceste caiete cu aplicaţia AR SKAG. Aceasta aplicaţie, aduce caietele obişnuite, în minunata lume 3D, tehnologia care ne aduce mai aproape de realitate filme, videoclipuri, reclame, desene animate şi...caiete! Exact, caiete!   Vedem tot mai des copii cu telefoane inteligente, deci acces la cele mai noi informaţii şi aplicaţii.
                   Însă cum intrăm în această minunată lume a caietelor 3D? 
    Păi iți trebuie: 
un caiet Skag AR (sunt 8 modele disponibile);
un smartphone
să descarci aplictia Skag AR gratuit din Google Play sau App Store
să deschizi aplicația, să o postezi deasupra caietului și magia se va dezlănțui.
                           

          Rezultatele se pot vedea imediat ce aplicaţia a fost instalată. Ce mod mai plăcut de a învăţa despre animale şi mediul în care trăiesc, poate există decât aceste minunate caiete. În pauzele dintre ore, în timpul liber sau pur şi simplu pentru a ne distra, putem saluta prietenii care ni se descoperă în caietele AR SKAG. Aceste caiete vin sub formă a 8 modele distractive şi diverse, puse la dispoziţie dRechizitelemele.net, aici  http://www.rechizitelemele.net/caiete-si-hartie/caiete-scolare/caiete-cu-aplicatie-ar-skag--4867--product.html 






                    În dată de 16 mai, după numai două zile de la expunerea dorinţei mele de a participa la această campanie, am primit caietul acasă. Nu îmi vine să cred cât de serioşi şi punctuali sunt aceşti oameni care ne deschid porţile spre o altă parte a tehnologiei 3D.
                     A doua zi, am mers cu acest caiet la facultate şi le-am povestit colegilor despre potenţialul de cunoaştere şi distracţie al acestui caiet, reticenţi la început, am accesat aplicaţia pentru a le demonstra că este posibil să cunoaştem animalele şi în alt fel.




                            Aşa arată caietul meu pe băncile facultăţi, o gorilă simpatică care reactina la sunete, atât de reală şi frumos afişată în cât toţi am rămas pur şi simplu fascinaţi. Ne comportăm ca nişte preşcolari care pur şi simplu vedeau pentru întâia oară şcoală şi erau intantati şi fascinaţi.
                             Sunt sigură că de azi înainte, cursurile vor fi mai distractive şi dorinţa de a învăţa va fi mult mai mare.
                             Mulţumesc pentru că mi-aţi acordat prilejul de a încerca şi descoperi acest minunat portal către cunoaştere şi frumos! Mi-aţi redeschis porţile copilăriei şi m-aţi făcut să realizez cât de mult se poate bucura un om care îşi păstrează încă copilăria vie! Sunt fericită să descopăr noi prieteni prin intermediul caietelor AR SKAG şi noi tovarăşi de învăţare care să îmi ţină companie dar şi moralul ridicat în sesiunea care vine cu paşi grăbiţi!
                             Vă recomand cu cea mai mare sinceritate şi bucurie aceste caiete, sunt minunate cadouri pentru copii care învaţă bine, pentru cei distraşi pentru a-şi regăsi concentrarea, pentru studenţii sfioşi care abea se descoperă, pentru adulţii care nu au uitat să fie copii!
                                 Spor la invatat si distractie cat mai frumoasa alaturi de cei mai frumosi si buni 8 prieteni in format 3D!


                   

                

Etichete: