Florile reprezintă începutul vieţii

        Dăruieşti o floare şi spui că în urma să nu rămâne nimic? Cum poate să nu rămână nimic? Rămâne amintirea acelei zile de februarie rece, când în acel parc îngheţat ai văzut-o pe ea. Atât de timidă, cu ochii plânşi în serile când nimeni nu o vedea, nimeni nu o auzea…pentru că avea grijă să-şi înghită fiecare suspin. Deşi dorea să îşi strige durerea lumii, să poată elibera fiecare dezamăgire pe care sufletul său o trăise de tânăr şi necopt, nu putea. Îi era teamă că, de dincolo de peretele subţire al casei, îşi va trezi părinţii care, îngrijoraţi vor veni să întrebe. Şi întrebările curg ca o grindina care loveşte din nou şi din nou. Cum să întrebe, cu ce drept?  De ce să întrebe aceleaşi lucruri la care nu mai vrea să răspundă pentru că este prea greu?
      Căutaţi neîncetat dragostea, fericirea, acel om sau oameni care vă completează, acele suflete asemănătoare care vă înţeleg şi sunt capabile să vă vindece inima.
      Iubiţi florile, reprezintă întotdeauna începutul, asemenea ghiocelului plăpând şi gingaş care crestează zăpadă în fiecare primăvara în căutarea soarelui binecuvântat, asemenea crizantemelor rezistente la ploile şi furtunile toamnei, asemenea trandafirului care, deşi plin de spini, ne ajută să găsim frumuseţea petalelor sale. Asemenea florilor, oamenii reprezintă începuturi în viaţa fiecăruia dintre noi. Începutul unei vieţi, începutul unei prietenii, începutul unei frumoase poveşti de dragoste.





Etichete: ,