Idei adunate, oamenilor destinate

Google Images
       Bloguri? Toată suflarea internauta face bloguri pe diferite teme. Fiecare om are pasiuni şi interese şi face tot posibilul să găsească exact acei oameni care i le împărtăşesc şi de care să se apropie pentru a primi sfaturi, păreri, idei. Publicul tinta, cu alte cuvinte.
   Găseşti tot ce îţi doreşti şi tot ce ai vrea să eviţi, printre bloggerii care au curajul şi răbdarea de a împărtăşi cu alţii, bucuriile lor. Curajul? Da! De curaj este nevoie, înainte de a începe lucrul la un blog. Niciodată nu vei găsi oameni care să fie complet de acord cu tine sau să te aprobe constant. Deci, drag blogger, la început de „carieră”, fii gata pentru comentarii diverse, pentru critici constructive şi pentru cei care scriu doar pentru că se simt frustraţi şi nu au pe nimeni lângă ei în acel moment, asupra cărora să-şi descarce năduful. Stai liniştit! Nu sunt toţi cititorii de bloguri aşa. De fapt, eu am întâlnit şi oameni minunaţi care apreciază un suflet pus pe tavă, la îndemâna oricui e gată să-i descoase toate rănile şi să-i caute fiecare sentiment ascuns în te miri ce colţişor îndepărtat.
               De la bloguri gastronomice, la blogurile melomanilor şi până la iubitorii sunetului roţilor de tren pe sine, pe internet, găseşti orice te interesează pentru că cineva a înţeles că oamenii ca tine, au nevoie de acel lucru de care eşti interesat. De fapt, tot interesul acesta pentru blogging este ca o tehnică de marketing. Cel care cunoaşte domeniul de maxim interes, deţine supremaţia şi astfel, blogul sau, devine un centru de întâlnire a majorităţii utilizatorilor de internet.
               Dar, să revenim la lucruri mai personale. De ce mi-am făcut un blog? Ei bine, ideea primului blog mi-a venit acum 4 ani. Sinceră să fiu, habar nu aveam ce trebuia să fac. Am postat 3 citate luate de pe internet şi acolo au rămas până la începutul lui 2013. Scriam gânduri şi participam la concursuri literare şi jurnalistice, îndrumată de o doamnă profesoară minunată de la Palatul Copiilor din Craiova, doamna Dascălu. Cred că este prima persoană ce a văzut potenţial în sufletul copilului care s-a afişat timid în curtea instituţiei, în primul an de liceu, într-o zi de 1 octombrie. De la dumneaei am învăţat să-mi dezvolt simţul artistic şi grija pentru sufletele pierdute în râuri de tristeţi.
               Am un prieten bun, pasionat de lectură ca şi mine, primul care citea pe nerăsuflate, fiecare nou gând sau idee, pe care mintea mea îl „debita” în nopţi pline de zbucium interior. Tot el mi-a pus, în vedere, ideea publicării textelor într-un blog, la îndemâna oricui ar fi curios sau interesat.
Exact în data de 3 a lunii ianuarie anul 2013, am publicat primele texte pe blogul care mă cunoaşte cel mai bine, ca om, ca gândire. De ce scriu? Scriu pentru mine, pentru că am nevoie să-mi ţin un jurnal al minţii, pentru anii în care nu voi mai fi capabilă să-mi amintesc. Mult mai important, scriu pentru sufletele care trec prin aceleaşi stări, prin care am trecut eu, înaintea lor. Scriu pentru cititorul răbdător ce are nevoie de un om care să-l cunoască fără să-l fi întâlnit vreodată.
              Sunt un om, exact ca tine, exact ca fiecare alt om din această mulţime agitată. Am calităţi şi defecte, de care sunt conştientă şi pe care, încă învăţ, să le gestionez. Simt şi trăiesc sentimente pe care le cunoşti atât de bine şi care au lăsat urme adânci în mintea şi sufletul tău. Sunt tu, cu alt chip, altă inimă, altă familie, dintr-un alt colţ al lumii.
               Blogul meu, ca fiecare alt blog pe care îl găseşti în motorul de căutare Google, nu este adresat unei categorii sociale anume, sau doar unuia dintre cele doua sexe. Blogul meu se adresează oricui are răbdare, curiozitate, nevoia de un umăr pentru a se descărca emoţional sau pur şi simplu se simte singur. Câţi dintre noi nu am început discuţii diverse, pe baza unor subiecte banale, cu oameni pe care i-am văzut doar o dată în viaţă? Blogul meu este o poartă deschisă, care te îndeamnă să vorbeşti, să-ţi laşi sufletul împovărat la intrare şi să înveţi din nou să visezi. Ia o pauză! Cine nu are nevoie de pauze în care să asculte liniştea?

Google Images




Etichete: