Împăcare cu trecutul


     Mi s-a spus întotdeauna să privesc înainte, cu capul sus, fără regrete, fără gânduri de înapoiere, pentru că în faţă este viitorul şi toate răspunsurile îndelung aşteptate, pândesc în colţuri pe lângă care voi trece şi astfel îmi voi găsi fericirea. Au minţit cu neruşinare vădită şi nici acum nu sunt în stare să plece capul în semn de scuză pentru eroarea care poate, nu mi-a permis să-mi leg viaţa de a altcuiva şi să cunosc fericirea deplină.
      De ce tindem să ne despărţim atât de brutal de trecut, vrând să îl ignorăm constant, de parcă doar pentru că am trecut cândva prin el, viaţa noastră s-a lovit de atât de multe destine de care nu s-a putut lega? De ce urăm atât de mult trecutul şi îl facem, conştienţi, responsabil, de toate nefericirile şi nereuşitele noastre? Cum să nu iubeşti trecutul? Face parte din tine, din mine, din fiecare dintre noi. Acolo am învăţat cele mai multe lucruri care ne vor folosi în viaţă şi tot el este cel care ne primeşte cu braţele deschise, atunci când vrem să ne amintim de copilărie, de prima iubire, de prietenii dragi care au renunţat la noi, sau la care am renunţat. În trecut eşti în siguranţă. Ce-ţi mai poate face? Prezentul este provizoriu, o secundă din prezent devine imediat un minut din trecut. Îţi ia mai mult timp să te gândeşti la asta. 
      Viitorul este imprevizibil. Niciodată nu ştii dacă va mai veni sau nu, deci, ce te costă să trăieşti azi sau să te împaci cu trecutul? Întotdeauna putem face comparaţii între ceea ce suntem azi şi ceea ce am fost ieri. Doar făcând o retrospectivă asupra trecutului nostru şi  observând, precum spectatorii într-o sală de cinema, acţiunile noastre, ne vom da seama unde am greşit şi ce este de făcut pentru a nu repeta greşeli. De câte ori este nevoie să greşim pentru a ne învăţa minte şi a începe să acceptăm că există lucruri şi fapte, care nu mai pot fi reparate sau să învăţăm să le reparăm cât încă mai este loc de scuze şi împăcări. 
      Am vrut să învăţ şi acelaşi lucru îl fac şi astăzi. Nu eşti niciodată prea tânăr pentru a împărtăşi sfaturi sau prea bătrân pentru a mai învăţa. A învăţa în mod constant, face parte din calitatea de om, de fiinţă raţională capabilă de acţiuni conştiente şi în deplină abilitate de a-şi asuma eventualele erori în planurile puse în aplicare.



Etichete: ,