Cifra magica a destinatiilor turistice! Trei destinatii turistice de vis!

                               




                                Ştim cu toţii, că în poveşti, cifra magică, cel mai des întâlnită, este cifra 3, sau un multiplu de 3. Cred că această lecţie mi-a plăcut cel mai mult la matematică şi ştiu că mi-a rămas acest detaliu în minte, atât de firesc şi frumos.
                                   De ce amintesc de 3, păi  Blogawards.ro în parteneriat cu E-avion.ro, ne provoacă imaginaţia, spre a păşi în locurile de mult visate. Aşadar, azi aş vrea să prezint 3 destinaţii turistice de vis, unde mi-ar plăcea enorm să ajung (sau să revin). Nu am fost de multe ori în afara ţării, de fapt, nu am fost decât o singură dată şi asta datorită unui concurs câştigat în anul 2004. Excursii am mai făcut, în ţară, însă am câteva locuri dragi, unde visez să ajung într-o bună zi.
                                    Înainte de toate, aş vrea să specific faptul că, sunt studentă la Facultatea de Istorie din Craiova. Sunt pasionată de istorie de mică şi de oraşele cu puternica încărcătura istorică. În urmă cu 9 ani, printr-o conjunctură favorabilă mie, la vârsta de 11 ani, am avut ocazia să merg într-o excursie în Atena, capitala Greciei. Cred că în acel moment, fascinată fiind de frumuseţile locului, am început să iubesc istoria şi să o învăţ. De aceea am, ca şi moto pentru studierea acestei discipline citatul, "Cine nu îşi cunoaşte trecutul, va fi condamnat să-l repete” (Goethe). Aşadar, prima destinaţie în care mi-ar plăcea enorm să ajung, este Atena ( Grecia ) , capitala ţarii care mi-a trezit pasiunea şi iubirea pentru istorie. Considerată de mulţi, leagănul civilizaţiei occidentale, Grecia are o istorie frumoasă, lungă şi bogată. Preţurile sunt accesibile, nu foarte scumpe, având în vedere criză economică care traversează statul, însă merita o atenţie deosebită, ca şi destinaţie turistică, atât pentru a fi realizată în doi, cât şi pentru familii care au copii şi vor să le arate o parte a istoriei şi un colţ de Rai, al Europei.


                                        O altă destinaţie care mi-ar fi dragă şi pe care mi-ar plăcea să o descopăr într-o zi, ar fi  Roma ( Italia ), un oraş plin de istorie, de asemenea, în care aş putea descoperi noi punţi de legătură între mine şi istorie. Fiind un important centru turistic şi arheologic, Roma, este numit şi "Oraşul celor şapte coline". Aici timpurile se îmbină perfect, trecutul sta de straja prezentului şi va fi şi în viitor, dovadă care stă la baza ideii că Imperiul Roman, a fost un puternic jucător în perioada antichităţii. De asemenea un leagăn al civilizaţiei occidentale, Italia, Roma, reprezintă o destinaţie turistică la care aspir.



                                            
                                                        Dar, aş vrea să ies câteva secunde din acest mediul , către o altă destinaţie, la fel de încărcată de istorie, dar pe care aş vizitao din alte motiva, Viena ( Austria ) . De ce nu aş vizita Viena datorită istoriei? Pentru că, în curând va veni Crăciunul. Încă din copilărie, de când am văzut primele imagini la televizor, am vrut să merg, măcar o dată, la Târgul de Crăciun de la Viena. Pentru mine nu există Laponia, casa lui Moş Crăciun, ci mai degrabă Viena, casa lui Moş Crăciun. Aveam mereu impresia că acolo, Moşul găsesc orice lucru notat pe lista dorinţelor în care sunt prezenţi copii cuminţi. Niciodată nu m-aş vedea în alt loc, de Crăciun, decât acasă, însă, dacă aş avea ocazia ca de Crăciun să fiu în acea piaţă, în Viena şi afară să cadă prima zăpadă, nu aş sta pe gânduri şi acolo m-aş visa, în mijlocul luminiţelor, alături de cele mai frumoase parfumuri ale anului, cele de Crăciun şi în locul în care visele celor mici, sau celor care şi-au păstrat sufletul de copil, prind viaţă. Sper că într-o zi, visul meu să devină realitate şi acolo, printre alte zeci de suflete nerăbdătoare, să asist la aprinderea beculeţelor de Crăciun...într-o zi!




                                                        Dacă vreţi şi voi să vă îndepliniţi un vis şi să ajungeţi acolo unde inima vă dictează să mergeţi, deveniţi fanii paginii E-avion.ro şi descoperiţi cele mai bune oferte cu ocazia zilei de Black Friday şi nu numai. Spor la îndeplinit visuri şi drum bun în călătoriile ce vor urma!                
                                     

Etichete: