Sunt extrem de recunoscatoare :D

                                Dragi prieteni, dragi suflete bune şi frumoase, revin cu o nouă campanie, în ton cu atmosfera care ne cuprinde, sau ar trebui să ne cuprindă, în următoarea perioadă, pentru că se apropie cu paşi grăbiţi, Sărbătorile de Iarnă!
                                 Aş vrea, să împărtăşesc cu voi, câteva dintre cele mai frumoase sentimente pe care un om le poate simţi într-o viaţă. Vreau să împărtăşesc cu voi, lucruri care mă înaltă, care-mi dau aripi şi sentimente pentru care sunt recunoscătoare. Consider că, măcar o dată pe an, putem fi capabili de a ne recunoaşte greşelile, de a ne ajuta între noi, de a nu uita cuvinte sau propoziţii esenţiale precum, "iartă-mă", "te iubesc", "bună ziua", "mulţumesc", "o zi frumoasă" şi lista poate continua.
                            De ce sunt recunoscătoare? Care sunt lucrurile mici, fără valoare monetară, dar care înseamnă enorm pentru noi? Păi, aş putea începe cu faptul că sunt recunoscătoare pentru familia mea, care are şi părţi bune şi părţi rele, pentru că suntem cu toţii sănătoşi şi pentru că indiferent de greutăţi ne-am întărit unii pe alţii şi am rămas împreună. Mulţumesc şi sunt recunoscătoare pentru prietenii minunaţi, care mă acceptă aşa cum sunt şi niciodată nu mă lăsa jos, după ce am căzut, au grijă să mă coboare pe Pământ când visez prea mult şi mă iubesc exact aşa cum sunt. Sunt recunoscătoare pentru faptul că eu şi toţi cei dragi mie sunt sănătoşi şi fericiţi, pentru faptul că ne putem baza unii pe alţii, pentru că problemele ne apropie, nu ne despart. Sunt recunoscătoare pentru că am o relaţie frumoasă de aproape trei ani cu un om care mă face să zâmbesc, să plâng, să cânt de bucurie, să scriu, să mă bucur de iubire, să ofer mai multă iubire. Iubesc oamenii în vârstă şi mă înduioşează poveştile din care am mereu ce învăţa, pentru că din experienţa dânşilor ne învaţă şi pe noi, cei mai tineri şi slabi, din trăirile care i-au maturizat şi sunt mai mereu deschişi la un sfat sau o vorbă mare. Sunt recunoscătoare pentru că sunt un om integru şi am fost educată frumos, pentru a fi un om bun şi a-i ajuta pe cei mai nefericiţi. Sunt profund recunoscătoare colegului meu, Costel, care în nici două luni m-a învăţat, la propriu, să văd viaţa prin ochii sufletului şi să privesc omul dincolo de trup, direct în suflet. Sunt recunoscătoare pentru cea mai frumoasă îndeletnicire cu care am fost înzestrată, aceea de a-mi putea pune sufletul pe hârtie pentru oricine are nevoie de un suport moral, chiar şi de la depărtare. Sunt recunoscătoare pentru faptul că sunt românca şi pentru că m-am născut într-o ţară plină de oameni frumoşi şi locuri minunate. Sunt recunoscătoare pentru fiecare greutate ce mi-a pus piedici, pentru că ştiu că m-a întărit şi m-a maturizat, făcându-mă să devin puternică şi să învăţ să fiu independenta. Sunt recunoscătoare tuturor acelor oameni care au plecat din viaţa mea, înainte de a mă face să sufăr, pentru că nu erau capabili să mă iubească sau să suporte iubirea mea, astfel m-au făcut să sufăr mai puţin. Sunt recunoscătoare oamenilor minunaţi care îmi citesc lucrările şi care mă îndeamnă să scriu şi să lansez cartea la care visez de ceva timp. Sunt recunoscătoare mamei mele, pentru că a decis să plece departe de casă şi de ţară, pentru a ne asigura, mie şi surorii mele, un trai decent şi un viitor sigur. Sunt recunoscătoare tatălui meu pentru că a preluat frâiele îngrijirii a doi copii, singur. Sunt recunoscătoare pentru fiecare dată când am râs din inimă şi pentru fiecare glumă pe care am auzit-o. Sunt recunoscătoare pentru lacrimile care îmi curg acum pe chip şi pentru alte zeci care au curs înainte, pentru că lacrimile sunt un semn de putere, nu de slăbiciune sau laşitate. Sunt recunoscătoare pentru toate cărţile citite şi pentru toate care vor urma, cât şi autorilor care m-au adus de la extazul unui sfârşit fericit până la agonia unui dezastru iminent. Sunt recunoscătoare tuturor celor care au trecut prin viaţa mea şi celor ce vor veni, pentru că de la fiecare învăţ câte ceva şi fiecăruia îi las câte ceva. Sunt recunoscătoare oricui nu a crezut în mine şi visurile mele, datorită lor m-am ambiţionat să reuşesc şi să le demonstrez că pot. Sunt recunoscătoare învăţătoarei mele care la vârsta de 8 ani, când am scris prima poezie dedicată mamei mele, mi-a spus că este copiată şi m-a ambiţionat să scriu mai bine şi mai frumos, tot ea dându-mi curajul să i-o ofer mamei mele care a plâns citind-o. Sunt recunoscătoare, doamnei profesoare Dascălu Georgeta, de la Palatul Copiilor Craiova, care a crezut în mine şi în ceea ce pot şi am ajuns la concursuri unde am fost premiată. Mulţumesc unchiului meu, datorită căruia am moştenit talentul literar şi de a scrie atât de aproape de atât de multe inimi. Sunt recunoscătoare surorii mele care mi-a înmuiat de atât de multe ori inima şi mi-a umplut-o de bucurie. Sunt recunoscătoare pentru faptul că iubesc Crăciunul şi pentru că încă mai cred în bătrâneii care răsplătesc copii buni şi cuminţi cu ciocolată şi portocale şi au grijă să îmi aducă o nuieluşa sau o nucă când fac prostii!
                                   Sunt recunoscătoare pentru atât de multe lucruri minunate şi atâtor oameni minunaţi care îmi fac viaţa atât de frumoasă şi atât de puternică când nu îmi merge bine! Ce fac eu pentru a-i ajuta pe alţii? Niciodată nu a spus nimeni că nu poţi ajuta dacă nu ai bani! E o minciună sfruntată şi crudă. Niciodată nu eşti prea sărac să oferi cuiva un zâmbet sau o îmbrăţişare. Întotdeauna am grijă să zâmbesc oricui este îmbufnat, am observat cât de frumoase sunt chipurile lor care se luminează de bucurie şi îmi răspund la zâmbet sau la îmbrăţişare. Întotdeauna îmi fac timp pentru a spune măcar o vorbă bună celor care ştiu că au nevoie, sau de care nu ştiu să aibă nevoie. Fie scris, fie verbal, mereu poţi înfrumuseţa ziua cuiva. Azi, o bună prietenă a primit un post-it cu un zâmbet. Era foarte stresată de câteva zile şi pur şi simplu am simţit-o atât de fericită după această întâmplare în cât am realizat şi mai tare că lucrurile mici, sunt cele care contează. Întotdeauna poţi să taci când cineva are nevoie de linişte sau poţi oferi ajutor celor care nu stăpânesc bine o anumită arie, în care tu te descurci. Nu te doare mâna să renunţi pentru o zi la doi covrigi pentru a da un leu unei mame care ştii că nu se descurcă, pentru că soţul a lăsat-o singură cu doi copii. Poţi spune celor dragi cât de mut îi iubeşti sau celor care te-au ajutat cât de mult apreciezi şi un "mulţumesc". Poţi să faci curăţenie în dulap. Cu siguranţă o pereche de pantaloni sau o bluză nu-ţi mai trebuie şi le poţi dona cuiva care are cu adevărat nevoie.
                                         Poţi face atât de multe cu atât de puţin, la prima vedere poate ţi se pare un nimic, dar nu ştii cât de mult poate ajuta pe cineva aflat la pământ, care nu mai spera sau care are disperată nevoie de ajutor.  Sau poţi să te alături campaniei iniţiate de Blogalinitiative.ro şi  Campofrio , care îşi propun să transforme fiecare produs achiziţionat din reţeaua Carrefour , într-un sandviş, care va fi donat unui copil neajutorat din comunităţile doljene.
                                          În urma acestei campanii, Campofrio va dona cel puțin 8000 de sandvişuri către copiii defavorizaţi din comunităţile doljene. Situația acestor copii în ceea ce privește alimentația este în cele mai multe situații foarte gravă: unii copii mănâncă doar o dată pe zi. Chiar și atunci când mama le pune pe masă hrana pentru a doua oară, copiii mănâncă aceeași supă de cartofi servită și mai devreme, poate și ieri și alaltăieri… De asemenea, sunt numeroase cazurile de copii care merg la culcare flămânzi. Hrana lor este foarte puțin variată și constă în cartofi, pâine și fasole, fără acces la carne, fructe și legume proaspete, pe perioade îndelungate de timp. Copiii sunt subnutriți și flămânzi. De aceea, Campofrio România a luat inițiativa de a le dona într-o zi acestor copii din mediul rural un sandviș gustos și sățios cum nu au mai mâncat poate de ani de zile sau niciodată… Pentru ei, asta nu este puțin! Cu atât mai mult cu cât această acțiune are loc într-o perioadă în care și ei își pun dorințe și speră să li se întâmple lucruri frumoase.
Inițativa #campofriofacebine este susținută de World Vision Romania, care se implică direct în ajutorarea comunităților din Dolj, alături de Carrefour România. Programul prin care se va desfășura această donație se numește „Donator de viitor”, detalii aici.


                            Şi tu poţi fi eroul unor copii defavorizaţi! Fii eroul lor în perioada în care visurile prind aripi şi se înălţa la cer! Îndeplineşte-le o dorinţă, nu ai idee cât bine le faci!
                            

Etichete: