Iubesc Craiova!

                           



                         Trecut-au anii peste noi, atât de firesc, atât de grăbiţi şi totuşi, parcă pe nesimţite. Numai oglinda ce nu minte niciodată, dezvăluie cât timp a trecut peste mine. Nu ştiu când am crescut sau când am lăsat în urma copilăria, dar ştiu la fel de bine aceleaşi alei, clădiri şi oameni pe lângă care trec zilnic spre te miri ce loc de întâlnire cu părinţii, iubitul sau prietenii.

                         Locuiesc în Craiova de mai bine de 20 de ani, adică de când m-am născut. Craiova, este oraşul pe care îl cunosc cel mai bine. Aici am învăţat cele mai frumoase lecţii care ne fac viaţa mai frumoasă. Am învăţat să iubesc încă dinainte de a mă naşte, pentru că atunci am iubit un om fără a-l cunoaşte fizic, ci doar prin bătăile inimii, mama. Aici am învăţat lecţia prieteniei care dăinuie o viaţă şi trece peste orice obstacol, indiferent de dimensiunea sa. Am învăţat să cresc un om bun şi să respect, pentru că am fost crescută frumos de bunicii mei.
                           Iubesc Craiova, cu bune şi rele. Cu tot ce are mai bun şi mai rău în cuprinsul său. Cine spune că îşi urăşte oraşul natal, ori este ipocrit ori nu a avut răbdarea sau maturitatea de a-l cunoaşte şi a-l accepta.
                           Aici sunt oameni fericiţi, oameni care nu uita să zâmbească indiferent de cât de greu le este sau cât de potrivnica le-a fost soarta. Nu sunt multe locuri în care să îţi petreci timpul liber, în cazul în care eşti student sau salariul abia îţi ajunge să trăieşti de pe o lună pe alta. Am fost în situaţia de a nu şti cum arată oraşul, pentru că nu-mi permiteam să-i vad localurile pe care le frecventeaza toti tinerii, însă întotdeauna găseam câţiva bănuţi pentru un film bun la Cinema Patria sau de o vată pe băţ în Parcul Nicolae Romanescu. Prima dată când am fost la Cinema Patria, îmi amintesc că eram în şcoala generală, de 8 martie. Niciodată nu voi uita filmul pe care l-am vizionat şi nici minunăţia de pe chipurile fiecăruia dintre noi când a început. Nu aveam o oglindă să mă privesc, dar ştiam că fiecare coleg îmi imita bucuria şi surprinderea. Am văzut Păcala, pe care şi azi, îl urmăresc cu sufletul la gură şi cu multă bucurie pentru că îmi aminteşte de acei ani frumoşi ai copilăriei. Aşa am descoperit iubirea pentru filme şi cinematografie şi am învăţat să citesc mai rapid de la filmele pe care le urmăream, acasă sau la cinematograf, cu părinţii, prietenii sau colegii. Iubesc Cinematograful Patria şi iubesc fiecare film pe care îl văd, şi azi, tot acolo.
                                  Ador plimbările cu barca pe lacul din mijlocul Parcului Nicolae Romanescu. Întotdeauna ajungeam, măcar o dată pe lună, însoţită de tatăl meu, în parc şi de fiecare dată mă plimba cu barca. Închiriam barca cel puţin o oră pentru că mereu îmi lua câteva zeci de minute să urmăresc lebedele şi le analizam din lăbuţe până în vârful penelor albe ca neaua. Apoi, mergeam la pas spre Podul Suspendat, întotdeauna cu teamă şi cu îndârjire. Acolo sus, mă simţeam cea mai puternică şi tot acolo merg şi azi, când vreau să mă liniştesc. Şi cum să nu urc sus, când parcul se vede atât de liniştit de la înălţime. Ziua se termina, la terasa de lângă Castelul Fermecat. Întotdeauna inventam povesti pe care tatăl meu le urmărea cât se poate de atent şi serios. Ba în castel trăieşte o prinţesă captivă, ba prinţesa a fost salvată şi acolo sus şi-a întemeiat o familie cu salvatorul ei, ori este castelul pierdut al lui Rapunzel. Totul se termină la final cu aplauzele şi uralele tatălui meu şi încă o sticlă de suc ca şi premiu. Azi, plimbările din parc se termină tot cu o pauză de suc, doar locul este altul pentru că terasa de la castel nu mai există. Poate prinţul şi prinţesa vor linişte şi la apus pleacă la plimbare cu fetiţa lor pe aleile bătute de paşii a mii de oameni, de atât de mult timp.
                                        Iubesc fiecare zapada din fiecare an al vietii mele si iubesc fiecare plimbare cu sania la care ma angrena tatal meu. Iubesc fiecare vara in care am alergat si m-am jucat pana cand intunericul ne imbratisa si ne trimitea la culcare. A doua zi eram tot in fata blocului, odata cu primele raze ale soarelui, mai odihniti si mai neastamparati decat in ziua precedenta.
                                        Iubesc casa mea şi ştiu că niciodată nu aş da-o pentru nici un palat. Cum să o dau? Aici am fost crescută de străbunica şi mai apoi de bunica. Aici am învăţat să merg şi să râd, să iubesc şi să plâng, să visez şi să scriu. Tot aici, indiferent pe unde mă vor purta paşii sau visurile, aş vrea să mă întorc într-o zi, bătrână şi gârbovita, dar liniştită şi împăcată cu mine, în aceeaşi casă veche, cu două camere, din Craioviţa Nouă unde am să îmi duc zilele, până Dumnezeu va alege să mă ducă pe meleagurile unde mă vor aştepta, toţi cei dragi mie!
                                          Iubesc Craiova! Iubesc oraşul în care m-am născut şi în care am învăţat cele mai frumoase sentimente, cele mai importante lecţii şi unde am cunoscut locuri şi oameni pe care nu-i voi uita niciodată! Sunt craioveanca, olteanca, româncă, europeancă si locuitoare a planetei Pămant! Dar cel mai important, m-am nascut in Craiova si o iubesc din mii de motive si din ce in ce mai mult!

Nota: Acest blog, raspunde provocarii lansate de Blogal Initiative Craiova





Etichete: