Cris-Tim caută copiii talentaţi ai romanilor!

                         



                            Avem atât de multe emisiuni care prezintă talentele copiilor din zilele noastre. Avem emisiuni în care vocea contează, emisiuni în care dansul este în prim-plan, emisiuni în care copiii au tot felul de talente nedescoperite sau neobişnuite, ba chiar şi unul culinar în care vedetele sunt tot copii. Am tot mai des impresia că avem copii tot mai deştepţi, tot mai doritori de a asimila şi de a învăţa, copii care vor să demonstreze că pot mai mult şi sunt premiaţi cu distincţii care ne umplu de mândrie şi respect.
                    Copii vedeta am tot văzut, dar mai ştiţi fetiţa aceea dulce, sâsâita şi cu păstrunga care ne-a încântat şi ne-a amuzat atât de copios în 2002. Eu aveam 9 ani pe atunci şi îmi era tare dragă fetiţa şi mi-o şi imaginam o prietenă bună. Nu ştiu de ce, dar m-a impresionat de la primul "s" pe care l-a rostit. Ei bine, fetiţa se numeşte Luiza şi este pregătită să predea ştafeta celebrităţii, altui puşti talentat.




                                   Cris-Tim, propune o nouă campanie, menită să aşeze pe rampa de lansare în reclamele sale, alţi 8 copii vedetă, mândri şi talentaţi care să ducă mai departe tradiţia celor mai bune mezeluri. Mecanismul este următorul: oamenii îşi filmează copiii spunând cât mai drăguţ “salam săsesc” 
şi răspunzând la întrebarea “Dacă ai fi tu mama mea şi eu copilul, ce m-ai
pune să fac?”şi urcă filmuleţul în platformă concursului:  www.superstar.cristim.ro. Pe platformă, părinţii pot găsi mai multe detalii despre concurs. Pot fi înscrişi copii cu vârsta între 3 şi 7 ani. Filmuleţele sunt votate de public. Apoi din primii 5 câştigători săptămânali în ordinea votului publicului, juriul decide 2 finalişti pe săptămână, în aşa fel încât la finalul celor 4 săptămâni de concurs să avem 8 finalişti. Juriul este format din 2 reprezentanţi ai departamentului de marketing Cris-Tim, regizorul noului spot şi directorul de creaţie al agenţiei care realizează campania. Concursul se desfăşoară în perioada 17 martie-13 aprilie, iar pe 14 aprilie vor fi anunţaţi cei 8 copii câştigători. 


              


                              Eu am o puştoaică talentată acasă, surioara mea, dar nu se încadrează în categoria de vârstă, având 10 ani. Dar, de ce să nu încercaţi voi, cei care ştiţi că aveţi o minune de copil acasă şi merită toată notorietatea pe care i-o asigura apariţia într-un spot publicitar. Toţi copii merita măcar un moment de glorie, de ce să nu îl ofere Cris-Tim şi astfel, copilul să aibă mai multă încredere în el şi forţele proprii. Poate îşi descoperă şi alte talente ascunse şi într-o zi va fi o mare vedetă în plină glorie şi plină de succes. Nu trebuie să fie sâsâit, rârâit sau să vorbească peltic. Poate are cel mai frumos zâmbet, poate păstrunga îi dă o notă de drăgălăşenie în plus sau doar ce i-a căzut un dinţisor şi e aşa scump cu un dinţisor lipsa. Fiecare copil este unic în felul său şi fiecare merita momentul său de maximă atenţie de care să-şi amintească peste ani şi să zâmbească plin de mândrie.
                     Acum, să vă dau câteva informaţii şi despre Cris-Tim. Cu o vechime de peste 20 de ani pe piaţa această firmă a fost creată de o familie muncitoare şi au dezvoltat-o tot mai mult,ţinând cont în primul rând de grijă pentru consumatorii săi oferindu-le astfel produse de calitate ,proaspete şi tradiţionale.
                     Roadele muncii în echipa nu s-au lăsat mult timp aşteptate şi au început să apară titluri unu câte unu şi alte premii. Pentru al şaselea an consecutiv, în 2013, Cris-Tim a primit titlul de Trusted Brand la categoria produse din carne, în urma celui mai important studiu de piaţă asupra consumatorului în Europa, realizat de revista Reader’s Digest în 15 ţări, printre care şi România.
                      De asemenea, Cris-Tim a ocupat locul 8 în „Top 50 cele mai puternice branduri româneşti în 2013”, clasament ce are la bază studiul realizat de compania de cercetare Unlock Market Research pentru revista Biz.
                      Compania oferă consumatorilor săi produse din carne proaspătă ,sigură şi foarte savuroasa,ceea ce îi mulţumeşte pe consumatori ajutând astfel ca prestigiul firmei să crească de la an la an, aducând titluri şi premii importante.
                                        
                       

Etichete: