Iubesc, am rabdare si iert!

                           



                            Nu am mai scris de mult despre mine, pentru mine sau pentru inima mea. Am preferat să scriu despre orice altceva care mă face să uit cât de aiurită şi nesigură este viaţa mea. Am de ceva timp o stare de neapartenenţă la nimic. Ca şi cum eu toată am rămas singura într-un abis din care nimeni nu mă poate scoate şi nici eu nu pot evada.
                       Ştiu că nu înţelegeţi. Nici eu nu înţeleg. Nu mă înţeleg. Parcă nu îmi ajunge nimic. Parcă nimic nu mă mai mulţumeşte şi nu mă mai face fericită. Poate pentru că nu ştiu câtă dragoste mai pot oferi celor care o au deja şi nu ştiu să o aprecieze. Poate pentru că îmi este teamă că nu voi mai putea oferi dragoste celor care vin. Poate doar m-a năpădit dorul de cei care îmi erau alături cândva şi care azi nu se mai zăresc în peisaj. Poate doar sunt eu prea nostalgică pentru că ne apropiem cu paşi repezi de o sărbătoare atât de importantă pentru creştinii de pretutindeni.
                        În perioada asta am vorbit mai mult cu Dumnezeu. Am încercat să reiau discuţiile lungi cu el şi să-mi găsesc astfel pacea interioară pe care mi-o oferă acest monolog tăcut care îmi luminează drumul către El. Am încercat chiar să tac o viaţă, să accept tot ce mi se întâmplă, să mulţumesc, să fiu recunoscătoare, să iert şi să merg mai departe. Aşa a făcut şi Iisus acum mai bine de 2000 de ani şi aşa fac şi eu acum. 
                         Mi se repetă obsesiv de mult timp că sunt prea bună pentru lumea rea în care trăim. Nu mi se pare că sunt bună. Mi se pare doar că am ales să nu dau frâu liber emoţiilor negative care mă încearcă şi doar îmi dau voie să vorbesc liber şi sincer cu mine şi apoi cu restul. Am încercat să le las pe toate în urmă, să iert şi să uit. Mi-am dat seama că sunt formată să nu uit tot răul sau binele care mi-a fost făcut. Nu ştiu de ce îmi vin în minte, obsesiv, vorbe şi fapte negative de care am avut parte. Să învăţ o lecţie? Poate. Şi atunci, de ce repet acele greşeli şi discut cu toţi cei cu care intru în contact, buni sau rai, în aceeaşi măsură şi cu aceeaşi iubire şi iertare în inimă.
                         Poate voi avea un sfârşit meritat, pentru că nu mă învăţ minte şi sunt în continuare la fel de bună cu toată lumea. Până la urmă, cui îi va pasă şi cine îşi va aduce aminte de ajutorul meu când nu voi mai fi? Nimeni? Nu chiar! Eu îmi voi aminti şi voi merge cu inima împăcată la El. Acolo voi fi apreciată cum şi Fiul Său A fost apreciat şi răsplătit pentru sacrificiul menit să ne izbăvească pe noi!
                          Mi-e dor să vorbesc ore în şir cu Tine, chiar şi când sunt pe stradă şi în gând. Oare, Ai uitat de mine? Oare, Îţi e dor să mă asculţi şi să mă mângâi cu brize de aer cald pe creştet? Mie îmi e dor de Tine şi promit să nu te uit, să nu te las în urmă şi să nu te abandonez niciodată! În afară de Tine, nimeni nu-l iubeşte pe omul păcătos, pentru că în fond nimeni nu este fără de păcat, mai mult! Tu eşti iubire, răbdare şi iertare. Eşti capabil să ne aştepţi semnele, chiar şi o viaţă, fără să Îţi pierzi nădejdea că ne vom aminti de tine, în goana noastră nebună prin viaţă! 
                          Cum Iisus ne-a iubit atât de mult încât S-a jertfit pentru noi, cum Dumnezeu ne-a iubit atât de mult încât L-a trimis pe însuşi Fiul său pentru a ne deschide porţile Raiului, astfel voi face şi eu o viaţă întreagă, pentru că am încredere în El şi în planul Lui cu mine! Am încredere că într-o zi, după încercări şi suferinţa, voi primi aceea zi de bine care va fi urmată de alte şi alte zile de bine, bucurie şi frumos! Iubesc, am răbdare, iert şi merg înainte pentru a-mi găsi scopul în viaţă!






                          

Etichete: