Ţara lui Andrei - Start vot!

                         


                             După ce în lună martie, s-au desfăşurat etapele de înscriere a ideilor de dezvoltare a comunităţilor din care facem parte, în competiţia Idei in Tara lui Andrei, acum a început sistemul de votare a proiectelor care merita să primească finanţare pentru dezvoltare. Până pe 15 mai puteți susține câte un proiect preferat din fiecare dintre cele 3 categorii ale competiției şi anume :  Mediu, Educație şi Dezvoltare comunitară. Competiția este acerbă, în acest an înscriindu-se în Idei din Țara lui Andrei nu mai puțin de 389 proiecte împărţite în 182 în categoria educație, 130 în categoria dezvoltare comunitară și 77 în categoria mediu.
                        Fiecare proiect își propune să rezolve o problemă din comunitatea respectivă, aşa că alegerile pe care le-am făcut au fost destul de dificile, având în vedere că am descoperit proiecte de o importantă fundamentală, dar şi zone pe care nu le ştiam şi m-am bucurat să le găsesc.
                         Aşadar, pentru că sunt olteanca din Craiova, am ales să susţin mai mult proiectele din judeţul meu. Aşadar, primul meu vot a mers în Categoria Mediu, către proiectul ce poartă denumirea de Redescoperiti naturacare îşi propune următoarele : "Proiectul urmăreşte informarea şi sensibilizarea tinerilor, comunităţilor rurale autorităţilor locale şi a custozilor cu privire la ariile protejate, rezolvarea unor probleme legate de ecologizare, reconstrucţie ecologică a acestora şi protejarea speciilor de plante, arbori, arbuşti şi păsări. Ariile protejate vizate de proiect sunt: Rezervaţia Ornitologică Ciuperceni, aria protejată Ciuperceni-Desa, Pădurea de salcâm Ciurumela, pajiştea halofilă din Gighera şi pădurea de stejar secular Zaval. Ele se întind pe raza localităţilor Ciupercenii Noi, Desa, Poiana Mare, Piscu Vechi, Ghidici, Rast şi Gighera. Asociaţia GAIA îşi propune să găsească o cale prin care să le prezentăm tinerilor informaţia ştiinţifică la un grad de înţelegere comun şi un grad de atractivitate ridicat Această cerinţa realizează prin: - Informarea şi cunoaşterea ariilor protejate - Identificarea nevoilor de ecologizare şi amenajare a ariilor protejate - Implicarea instituţiilor de învăţământ superior de profil din Craiova (Facultatea de ingineria mediului, Facultatea de Horticultura etc) - Încurajarea de activităţi educative, de promovare a ecoturismului prin voluntariat - Promovarea ariilor protejate prin realizarea unor materiale promoţionale"


                             Pentru că sunt o iubitoare de artă şi de frumos, în Categoria Educaţie, am votat proiectul ce poartă denumirea de Actor azi, om maine şi care îşi propune următoarele : "Proiectul "Actor azi, om mâine" are ca obiectiv dezvoltarea relațiilor intersociale, prin realizarea unei tabere de vară pentru un număr de 30 de copii cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani din familii defavorizate. În cadrul Taberei de vară, copiii, aleși în baza unor preselecții ce se vor desfășura în localitățile: Călinești, Micești, Mălureni, Ștefănești, Săpata și Domnești, vor participa la activități cu caracter educațional - alternativ unde se va urmări educația alternativă prin teatru, muzică și dans. Acestea au ca scop dezvoltarea relațiilor interumane, dezvoltarea spiritului de echipă, cunoaștere și autocunoaștere, dezvoltarea aptitudinilor artistice. Finalitatea Taberei de vară "Actor azi, om mâine" este un spectacol de teatru unde micile vedete vor fi copiii. Spectacolul va avea loc într-o sală de teatru unde vor avea la dispoziție: sunet, lumini, decor, costume. Preselecțiile, atelierele de creație, cât și spectacolul de teatru vor fi înregistrate pe suport DVD, oferind oportunitatea dezvoltării culturale a comunității din care grupul țintă provine."


                              Pentru că mereu sunt o visătoare cu capul în nori, întotdeauna plimbăreaţa printre stele, în Categoria Educaţie şi din dragoste pentru calitatea omului de a învăţa continuu, am ales proiectul ce poartă denumirea de Craiova intre stele şi care îşi propune următoarele : "Festivalul de astronomie „Craiova între stele” este un eveniment destinat tuturor membrilor comunităţii indiferent de vârstă şi de ocupaţie, dar în special el se adresează copiilor şi tinerilor dornici de a cunoaşte tainele lumii în care trăim. Centrul AstroEd înfiinţat cu sprijinul OMV PETROM va fi promotorul acestui Festival. Centrul de Cercetare şi Educaţie în Astronomie AstroED desfăşoară activităţi de popularizare a astronomiei şi ştiinţelor exacte printre copii şi tineri. Copiii vor descoperi Universul cu ajutorul acestui Festival în care vor fi prezenţi astronomi, fizicieni, chimişti şi alţi oameni de ştiinţă gata să explice lumea în care trăim, pe înţelesul tuturor. Copiii vor face un tur al galaxiei noastre şi intră în lumea stelelor, a planetelor şi a evenimentelor misterioase din univers cu peste 30 de telescoape optice puse la dispoziţia tuturor. Vor asculta stelele cu ajutorul mai multor radiotelescoape din Europa (reţeaua EU-HOU). Află totul despre Soare, Lună, planete, stele şi multe alte taine ale Universului. Vor vedea cum funcţionează telescoapele, radiotelescoapele şi vor explora limitele Universului cu ajutorul astronomilor amatori şi profesionişti. Concursurile, conferinţele, prezentările şi observaţiile vor fi susţinute de specialişti în domeniu. Festivalul de astronomie „Craiova între stele” se doreşte a fi un deschizător de drumuri în promovarea Astronomiei şi a Ştiinţelor Exacte printre copiii şi tinerii dornici de a afla cât mai multe despre lumea şi universul în care trăim."

                                  Înainte de a putea vota, trebuie să vă faceţi un cont. Aveţi la dispoziţie numai trei voturi, câte unul pentru fiecare categorie dintre cele trei dezvoltate de Programul Ţara lui Andrei. Aşadar, alegeţi foarte bine şi cu gândul la ce puteţi schimba în societate, indiferent că sunteţi din Craiova, sau din alte oraşe. Spor la votat, sau dacă aţi votat, ce anume aţi votat?




Etichete: