Cadouri pentru fiecare personalitate!

Dragi prieteni, ştim cu toţii cât este de greu să facem cadourile potrivite, tuturor oamenilor dragi. Şi oricât ne-am strădui, la u moment dat, tot intrăm într-o pană de idei teribilă care pur şi simplu nu ne permite să descoperim ce i-ar putea plăcea sau folosi celui pentru care căutăm un cadou. Totuşi, să fim serioşi, fiecare dintre noi s-a gândit măcar o dată la posibilitatea de a face cadouri în funcţie de hobby-urile persoanelor respective, locurile preferate de relaxare, sau pur şi simplu ceva care să le amintească mereu de tine, chiar şi când poate, nu vei mai face parte din viaţa lor.
Pentru a da un exemplu concludent în acest sens, îmi vine în minte prietenul meu, care este un microbist convins, iubitor al echipei Rapid Bucureşti. Cum sunt din Craiova, aici nu găseşti nimic cu o echipă de fotbal din Bucureşti şi nici nu pot merge în fiecare perioada în Bucureşti pentru a achiziţiona produsele atât de dragi lui. Gândiţi-vă numai câte cheltuieli sunt necesare pentru a bucura un om şi cât de greu este să faci drumuri de ore întregi în alte oraşe. 
De curând însă, am descoperit Media-Conceptîţi dă posibilitatea de a alege cadourile în funcţie de preferinţele sărbătoritului pentru o anumită culoare, forma etc. În plus, poţi să personalizezi cadoul cu un mesaj “memorabil”. 
Eu m-am gândit că aş putea să-i aduc mai aproape echipa de suflet prin cadouri personalizate care să-i amintească atât de pasiunea pentru fotbal, cât şi de mine. Aşadar, aş putea să-i personalizez o sapca vişinie cu stema Rapidului.




 De asemenea, m-am gândit şi la posibilitatea de a realiza o comandă pentru steag cu echipa preferată, pe care să-l îmbrac într-un tablou ce să stea aşezat pe perete deasupra patului.


Şi de ce nu, pentru că orice suporter iubitor al echipei favorite trebuie să poarte însemnele echipei, m-am gândit şi la un tricou personalizat care să-i amintească mereu de puterea echipei preferate.




Gândiţi-vă numai, scutind drumurile cu trenul, reuşesc să fac mai multe daruri, să aduc mai multe bucurii şi să-i pot aminti omului (sau oamenilor dragi) că pasiunile nu îi (le) sunt uitate!


Etichete: