Mulţumim, Robin Williams! Ne vei lipsi enorm...

                                


                   Ziua de azi, a început ciudat, cu întrebări triste şi răspunsuri pe care mi le-am dorit negative. Pe Facebook, vuia o veste tragică ce nu putea decât să mă întristeze. Ulterior, toată mass-media fierbea la aflarea acestei veşti şi în lume au început să se preschimbe zâmbete, în lacrimi...
                    În jurul orei 3 dimineaţa, când majoritatea populaţiei dormea, eu încercam să ies din starea de şoc şi să sper că e doar o altă glumă proastă făcută de oameni inconştienţi. M-am minţit până în ultimul moment că nu e adevărat, că totul e o făcătură ieftină şi de faptul că elRobin Williams, va apărea curând pe sticlă, viu, nevătămat şi exact aşa cum îl ştim cu toţii...cu zâmbetul pe buze. Din păcate, acest lucru nu se va mai întâmplă, farsa este o ştire cât se poate de adevărata şi noi, pur şi simplu trebuie să acceptăm...

                       

                      De azi, suntem mai tristi, de azi, vom râde mai puţin, vom plânge mai des când îi vom vedea filmele, vom râde, doar pentru că îl vom vede pe el râzând, in filme. Mi-am dat seama încă o dată cât de preţioasă e viaţa. Am realizat că oricât de mare ai fi, inevitabil cazi. Pe lângă cântece, Dumnezeu are nevoie de zâmbete. Are nevoie să râdă şi pentru asta, strânge în Ceruri o mare de genii. Dintre aceştia, de azi, face parte şi el, inegalabilul Robin Williams. De azi, omenirea a mai pierdut un actor de geniu şi de azi, râsul nu va mai fi la fel...va fi sec, plans si spaşit!
                      Pentru unii un actor banal, pentru mine, actorul din topul de 3 nume mari ale cinematografiei. Pentru că da, el a fost şi este un actor de geniu. Adesea când sunt întrebata "Care este filmul tău preferat?", tind să răspund că mi-e greu să aleg, că sunt multe filme şi tot apar altele şi mi-e greu să mă decid. Apoi, mă gândesc la filmul pe care l-aş revedea cu drag şi de o mie de ori, pe care îl recomand tuturor celor care îmi cer părerea şi din care am învăţat să învăţ, să trăiesc, să lupt şi să accept faptul că moartea nu te întreabă dacă vrei, când îţi vine rândul să pleci. În 1998, eu aveam 5 ani, el avea mult mai mulţi, avea 47 si un Oscar primit un an mai devreme, in 1997. Atunci se lansa, din punctul meu de vedere, o capodoperă cinematografică, filmul "What dreams may come". Da, cred cu tărie că este filmul meu preferat, cu toate că nu mulţi îl ştiu, sau l-au văzut. Mie îmi place, pentru că spune povestea tuturor, cu bune, cu rele, cu iubire, plin de tragedii şi mai ales, de lecţii de viaţă.
                        Primul mare succes al său? Cum aş putea uita, când zi de zi, un om minunat din viaţa mea, are grijă să îmi amintească, "Good Morning, Vietnam". Cum aş putea uita de "Hunter Patch Adams", minunat film, absolut fantastic; de "Good Will Hunting", care este absolut genial; "Mrs. Doubtfire", cât am mai râs aici; "Aladdin", cine nu ştie această poveste fantastică? Lista ar fi lungă, dar ce rost ar avea să vi le înşir pe toate? Alta e plăcerea de a le vedea, de a-l vedea şi de a-l revedea, ori de câte ori vă e dor.
                       Azi, sunt mai tristă că ieri. Azi, sunt mult, mult mai săracă. Azi, tu eşti mai trist şi mai sărac, pentru că noi toţi, am pierdut un actor de geniu! Dumnezeu să te ierte, maestre şi fie-ţi odihna veşnică, plină de pace! De azi, Dumnezeu a câştigat zâmbete, noi, am câştigat lacrimi şi zile cu mai puţine zâmbete! Suntem mulţi, ce nu te vom uita! Sper că de azi, ţi-ai recăpătat zâmbetul superb ce-ţi făcea ochii să licăre a stele!

 

Etichete: