Brânza - un viciu fantastic

        Există în această lume oameni şi oameni, păreri diverse şi pasiuni, mai mult sau mai puţin comune. Fiecare om are un viciu de la care nu se poate abate. Vrei să renunţi la viciul tău? Încearcă! Poţi încerca oricât doreşti, suma viciilor va rămâne constantă de fiecare dată, indiferent cât vrei tu să schimbi legea firii umane.
        Aşadar, fiecare om are propriul fix, fie că vorbim despre fotbal, tutun, cafeluţa de dimineaţă, cărţi, magneţi pentru frigider, mâncare şi altele. Am un prieten care este dependent de cafea. Pur şi simplu nu e el dacă nu îşi bea cafeaua de dimineaţă. O cunoştinţă urmează un ritual fantastic care include Biserică şi rugăciuni, înaintea fiecărui examen. Pur şi simplu spune că nu îi merge bine dacă nu îl urmează. Eu am o mulţime de vicii, că noi toţi. Deşi nu ne dăm seama mereu cât de vicioşi suntem, sau cât de mult suntem aruncaţi în cercuri vicioase, nimeni nu scapă din viaţa fără o pasiune nestăvilită pentru ceva.
      Ca să exemplific unul dintre viciile mele, voi folosi o replică celebra dintr-un film foarte cunoscut şi pe care, cu siguranţă, o ştiţi cu toţii. Brânză. Sunt fan brânză şi pur şi simplu dependenta de acest produs alimentar. Sunt  fanpentru ca mesele mele includ produse lactate. Pur şi simplu, la mine nu trece nicio zi fără să mănânc produse lactate şi încerc tot felul de brânzici şi brânzeturi care mai de care mai noi şi gustoase.

          În primul rând, brânza şi lactatele în general, sunt cele mai bune alimente care asigura necesarul de calciu atât de important pentru organism. Dacă suferi de spasmofilie şi cineva îţi mănâncă ultima bucată de brânză, fix înainte de a servi una dintre mese, deja începi să te manifeşti destul de ciudat. A, stai, eu fac aşa. Am carenta de calciu şi brânza este alimentul meu preferat, fie că este feta sau telemea, fie că este de vacă sau de oaie, nu fac rabat de la alimentul meu preferat niciodată. Din păcate, am un mic "monstruleţ" în casă, căruia îi face o teribilă plăcere să mă sâcâie şi mereu găseşte câte un mod de a-şi duce la bun sfârşit planurile măreţe. Sora mea mai mică, este cea care îmi face feste cu orice ocazie poate şi nu doar o dată, m-am trezit fără "alimentele esenţiale" ale vieţii mele, mâncate. Desigur, în zâmbet măreţ trona pofticios pe faţa ei de puştoaica blondă cu ochii albaştrii. 
      Trebuia să îi aplic o lecţie, de viaţă, pentru fiecare moment de sâcâiala şi scoatere din minţi. Cum să îmi mănânce mereu ultima bucată de brânză şi să nu aibă, măcar un gând, de a o înlocui...? Am adus un prieten bun la toate şi i-am modificat câteva setări pe telefonul mobil. Un pic de umblat aici, un gram de umblat dincolo şi gata. Când să intre pe internet, surprize, surprize. Internetul nu voia cu niciun chip să funcţioneze pe telefon. Nici prin wi-fi, nici prin mb de pe cartela de telefonie. Panică, panica şi isterie. 


     Cam o oră întreagă, am auzit văicăreli de genul "Cum mai postez eu pe facebook?" Lasă, fetiţa ca nu trebuie să ştie lumea când mănânci şi când te culci. "Ţie de ce îţi merge şi mie nu?" De unde vrei să ştiu eu? Poate are ceva cu tine şi pe mine mă agreează. Plus că eu am deadline-ul în seara aceasta la Delaco şi trebuie să fiu în grafic. "Şi cum remediez eu situaţia acum?" Şi alte asemenea văicăreli de aproape adolescentă. Dar când a devenit facebook-ul atât de esenţial pentru viaţa tinerilor din ziua de azi? A...stai! Şi eu sunt tânără şi mai mereu pe facebook, dar asta nu înseamnă că îmi dau duhul o zi fără facebook. Dar, în schimb, dacă îmi iei brânză, e posibil să te las fără sursa ta principală de acces la reţeaua de socializare şi anume, internetul.
          După îndelungi mătănii, văicăreli, durere, supărare, rugăminţi de salvare şi promisiuni deşarte, i-am redat viaţa înapoi, surorii mele ( viaţa socială - virtuală ) şi printre mulţumiri şi alte asemenea manifestări ale bucuriei exagerate, a plecat de pe capul meu o oră întreagă, lăsându-mă pe mine cu ale mele articole. După ce am fost gata, mă întreabă cu cea mai sinceră voce de care putea dispune "Dar tu cum se ai ştiut să îl faci? Cum ştiai de unde e şi ce s-a întâmplat şi ai umblat fix acolo?" 
       Exact, tot nu s-a învăţat minte, dar nici eu nu mă pot abţine să o mai deconectez din când în când de la internet, măcar de dragul amuzamentului. Bine, bine...şi pentru că nimeni nu se atinge de brânză mea, fără să fie pedepsit! Râs malefic ( ha ha ha ha ha ) 

       Articolul este scris pentru Superblog 2014 ( cea de-a douăzecea probă ).                        
                 

Etichete: