Online-ul se mută în offline - De la colivie de cleştar la zbor spre înaltul cerului

Google Images
        Dragi prieteni, după cum ştiţi, modul prin care comunic permanent cu voi, este prin intermediul blogului ( adică online ). Ei bine, nu întotdeauna am avut acces permanent la internet. Cel putin, in copilarie nu stiam ce este calculatorul si conexiunea la internet. Dar am avut prieteni buni cu care am copilărit frumos şi care îmi sunt şi azi foarte dragi, deşi ne vedem rar din cauza vieţii agitate de adult.
  Am ales să împărtăşesc cu voi, o perioadă ceva mai tristă din viaţa mea de om că noi, oamenii, avem zile cu bune şi rele. Nu sunt mândră de modul în care mă purtam, faţă de mine şi faţă de ceilalţi şi nici acum nu îi condamn pe cei care au ales, în acele momente, să plece din viaţa mea. Ei bine, timp de trei ani şi jumătate, am avut o relaţie pe care psihologii, din câte am citit şi din câte m-am informat ( sub anonimat complet ), ar putea-o numi "o relaţie toxică". O relaţie toxică, este acea relaţie care te consumă, din unul sau mai multe puncte de vedere, în care devii dependent de persoana iubită şi în care, acesta, te izolează de toţi cei care te-ar putea îndepărta de el. Gelozia şi posesivitatea sunt punctele forte ale partenerului care te consumă.
  Da, pierdusem prietenii, mă certam cu părinţii, am îndepărtat verişori şi oameni care îmi voiau binele şi de care mă simţeam legată spiritual. Ajunsesem să am trei sferturi din lista de contacte a telefonului pe respins, ceea ce i-a inclus o perioadă şi pe părinţii mei şi sora mea de unsprezece ani. Ajunsesem o epavă umană. Telefonul îmi era constant verificat, prietenii nu mă mai găseau, nu am fost alături de mulţi oameni dragi care aveau nevoie de mine. De fapt, am ajuns atât de jos, încât începuse să îmi fie teamă să aud pe stradă ţipete, să mă tem de injurii şi jigniri. Da, orice mic gest, orice vorbă sau glumă spuse aiurea, erau pedepsie cu urlete, ţipete, jigniri şi înjurături. Treceam peste, din iubire şi suportam toate astea din iubire şi păstrând credinţa că lucrurile se vor ameliora...sau schimba în bine. Nu mai zâmbeam, nu aveam voie să vorbesc, nu am putut fi alături de colegi la balul de absolvire al liceului, nu am putut fi alături de părinţii mei plecaţi departe de casă, în preajma sărbătorilor. Regrete? La ce folos? Ca să mă menţină în trecut? Nici vorbă! Am nevoie să merg mai departe, nu să fiu prinsă în trecut.



   Singura mea "evadare" dacă o pot numi aşa, a fost internetul. Fostul meu prieten nu avea acces la internet, aşadar, puteam vorbi cu prietenii mei în voie. Nu mai rămăseseră mulţi, doar o mână aproape pe picior de plecare şi o altă mână care nu se dădea dusă deloc, ceea ce mă umplea de lacrimi şi vinovăţie totodată. De asemenea, am devenit blogger şi am început să împărtăşesc cu voi experienţe şi trăiri, gânduri şi sentimente, fapte şi întâmplări din viaţa mea. Eram la pământ, dar încercăm să vă ridic pe voi. Acum, sunt sus şi mă bucur să vă pot, încă, ridică de la pământ. Nimeni nu merita să cunoască dezamăgirea de prea multe ori într-o viaţă de om. Am început şi lucrul la o carte în acea perioadă care, sper din suflet, să vadă lumina tiparului în decursul anului viitor.



  În afară de prietenii vechi, am decis să mă "înscriu" în comunitatea bloggerilor craioveni şi să am discuţii şi întâlniri cu aceştia, când cel care spunea că mă iubeşte, lucra. Am început să mă împrietenesc cu ei online şi să mă văd cu ei, treptat, offline. Încet, încet, comunitatea s-a extins şi mi-am dorit să cunosc şi alţi bloggeri din ţară. Aşa am ajuns să îmi compun un cerc mai mare de prieteni şi cunoştinţe cu care împărtăşeam păreri şi impresii comune. Învăţam şi învăţ încă, să fiu un om ( si un blogger ) mai bun şi să ofer cititorilor exact ceea ce îşi doresc, să îmi dau seama ce este important pentru voi şi unde să mă opresc. Simţeam că am renăscut şi mă bucuram de nouă comunitate creată. Blogmeet-urile craiovene sunt de vis şi bloggerii craioveni sunt oameni minunaţi, veseli şi entuziasmaţi, de la care poţi învăţa constant. Bine si frumos, până într-o zi când mi s-a "ordonat" să renunţ la blog, singurul mijloc prin care încă trăiam cu adevărat. Mi s-a reproşat că acolo cunosc oameni dubioşi, deşi îl adusesem des cu mine la diverse întâlniri cu bloggerii. Parea sa fie ok pentru el. Am refuzat sa renunţ la blog şi acela a fost primul moment în care paharul meu, a început să se apropie de saturaţie.



     De ceva timp, de asemenea, mă împrietenisem cu un băiat fain, ardelean din Cluj Napoca, care mi-a devenit foarte repede apropiat şi căruia îi împărtăşeam toate câte mă apăsau sau mă bucurau. Ne-am cunoscut pe internet şi am continuat să vorbim timp îndelungat, timp în care ne-am apropiat tot mai mult. În mai, anul acesta, am decis să pun punct relaţiei care mă seca de toată energia şi bucuria, care mă schimbase din omul vesel şi zâmbitor într-un om posac şi tăcut, care îmi furase momente importante din viaţă, ce nu se mai întorc niciodată. În iulie am ajuns la Cluj, invitata fiind de rudele de acolo şi "gonita" în concediu de părinţii mei. A fost foarte amuzantă replica lor "Ai terminat examenele? Ai nevoie de o pauză de relaxare şi odihnă. Iubeşti Ardealul dar ai tot fost în Sibiu. Mai schimbă peisajul!".
Google Images
  Pe doi iulie am ajuns pentru prima dată în Cluj Napoca, oraşul în care mă visez studiind şi locuind de la doisprezece ani. Paradoxal, nu? L-am cunoscut şi pe misteriosul care mi-a furat inima şi care mă face fericită de patru luni de zile. De fapt, au fost cele mai frumoase patru luni de zile din viaţa mea. Am învăţat ce înseamnă iubirea şi respectul, grijă şi atenţia, bucuria şi zâmbetele şi cât de mulţi oameni minunaţi există în această Românie mare şi frumoasă. Da, există sute de oameni minunaţi în această ţară, în această lume şi este păcat să nu legi prietenii. Am prieteni în toată ţara. Pe unii i-am cunoscut şi fizic, pe alţii urmează să îi cunosc curând. Am învăţat ce este iubirea împărtăşită şi cât de uşor poţi găsi şi oameni care nu încearcă să pară ceea ce nu sunt.
       Da, suntem dependenţi de internet, acesta este adevărul. Ce nu înţelegem însă, este faptul că există oameni dincolo de calculatoare, cu care ar fi mai plăcut să bem o cafea din când în când, nu doar să butonam ideea unei întâlniri la o cafea, sau o plimbare. Nu toţi oamenii se prefac şi nu toţi oamenii cunoscuţi online sunt mincinoşi. Important este, să ieşim uneori din online şi să ne cunoaştem şi offline. Să ne descoperim unii pe alţii şi să nu lăsăm distanţa să frângă prietenii sau iubiri. Dacă doi oameni sunt meniţi să se întâlnească, orice relaţie ar fi între ei, aceştia se vor întâlni. Da, undeva pe drumul vieţii ne vom întâlni unii cu alţii. Vom râde şi vom vorbi ore întregi, cu unii poate vom pune punct, alţii vor apărea când nici nu ne aşteptam, dar...nu lăsaţi calculatorul să vă îndepărteze de oamenii de lângă voi, oricât de mult v-ar apropia de cei aflaţi la distanţă. Nu neglijaţi oamenii care abia aştepta să vă revadă, să vă strângă la piept şi să vă umple viaţa de frumos şi veselie.
        Îmi place să cred că  "Prietenii sunt familia pe care ți-o alegi singur." şi îmi place să ştiu că oricând am nevoie, sau oricând cei dragi au nevoie, putem fi alături unii de alţii. Internetul înlătura punţi între oameni, dar tot el poate construi cele mai puternice ziduri. Încercaţi să echilibraţi balanţă şi să nu cădeţi nici într-o extremă, nici în cealaltă. Fiţi moderaţi, fiţi cumpătaţi, fiţi aproape şi fiţi oameni. Acestea sunt cele mai importante aspecte în relaţiile interumane. 
                 

Articolul este scris pentru Superblog 2014 ( cea de-a optsprezecea probă )                        

Etichete: ,