Privire dincolo de măşti

  Nu cred că există om mai frumos în lume, decât acela care nu a încetat să viseze. Omul acela care încă îşi mai păstrează vii gingăşia şi naivitatea copilăriei, este cel mai frumos. Cum ar putea fi urât un om care visează cu ochii deschişi, mânat în lumi îndepărtate, de filele unei cărţi cu parfum de călătorie în timp? Cred că am vizitat foarte multe locuri şi am cunoscut firi omeneşti dintre cele mai diverse. Am ascultat poveşti şi am învăţat să fiu un om mai bun, de la fiecare erou din fiecare carte ce mi-a căzut în mâini. Am rezolvat crime complicate, am trăit poveşti de dragoste cărora nimeni nu le dădea nici o şansă şi care, la final, au reuşit să răzbată. Am descoperit că fiecare om este bun, doar că mulţi refuză să se afişeze din teamă. Teama de a nu fi bătaia de joc a altcuiva.
  Am făcut o pasiune din crearea unei lumi îndepărtate, o lume doar a mea, ce mi se deschide în faţa ochilor când încep lecturarea unei cărţi noi. Am învăţat că prin cărţi mă dezvolt ca om. Am învăţat să fiu atentă şi la şcoală la materiile predate, însă şi că trebuie să caut noi informaţii care să mă ajute pe viitor. Nu ştiu cât mă ajută sistemul de învăţământ de astăzi, de fapt nu ştiu cât ajută pe cineva. Sistemul de azi se aplică pentru toţi la fel, de parcă toţi gândim, simţim, practicăm totul la fel. De ce nu arătăm atunci toţi la fel? De ce nu ne îmbrăcăm la fel? De ce nu facem doar un lucru, toţi?              
  Dar ce frumos ar fi să putem vedea în sufletele oamenilor, exact aşa cum vedem pasajele din cărţi. Vii şi pline de exact ceea ce reprezintă ei. Să inventăm un mecanism care să ne permită să scanăm omul. Văzusem un film, odată, despre un bărbat care vedea toate femeile în funcţie de ceea ce sunt în interior. Dacă reuşim să vedem locuri în care nu am ajuns niciodată, nu ajutorul cărţilor, de ce să nu existe o pereche de ochelari care să ne permită să vedem sufletele oamenilor? Atunci am şti cu siguranţă că facem alegerea corectă nu după cât de frumos este omul în exterior, ci despre cât de primitoare îi este inima.


  Aş lua o pereche de ochelari la modă. Pentru că trebuie să profităm de faptul că avem o multitudine de tehnologii la îndemână, trebuie să ne punem inima şi mintea la contribuţie pentru a crea ceea ce vor constitui ochelarii adevărului. Am rugat un prieten specialist în domeniul IT să mă ajute. Fusese încântat de ideea mea vizionară, dar şi reticent la reuşita invenţiei. Totuşi, a hotărât să dea o şansă ochelarilor. Am găsit la MediaDot componentele necesare creării invenţiei minune. Am ales să folosim ideile noasre Intelinteligente puse la un loc si să pornim în cautare de oferte HDD cu mai mare capacitate de stocare a informaţiilor. Nu am vrea sa facem de doua ori aceeaşi greşeala daca ne lovim de aceeaşi oameni. Nici nu am vrea ca memoriile sa ni se piarda peste ani. Desigur, am mers pe mâna amicului meu pentru că planurile mele erau destul de şubrede la partea de tehnologie revoluţionară. Până la urmă, voiam să iasă ceva perfect din ideea ce nu îmi dădea pace.
www.guiademoteis.pt
 În fiecare zi ne vin alte idei de îmbunătăţire a ochelarilor deşi, ce-i drept, am fost extrem de dezamăgiţi când am constatat că multe dintre persoanele de lângă noi nu sunt cine credeam că sunt. Aparenţele pot fi înşelătoare, în multe privinţe. Chiar propusesem să renunţăm la ochelari pentru că pierdem tot mai multe persoane şi aflat tot felul de secrete ce ne făceau rău. Dar am ales să nu facem nimic din ceea ce presupunea distrugerea ochelarilor pentru că asta ar fi însemnat că toată munca şi ideile noastre fuseseră în zadar. Până la urmă, ne asumaserăm anumite riscuri în momentul demarării proiectului şi cu siguranţă nu am fi vrut să renunţăm la principii şi să fim iresponsabili. Totuşi, punerea lor pe piaţă sau producerea în cantităţi mari este încă o temă de dezbatere destul de puternică ce ne pune piedici. Nu am vrea ca oamenii să profite în scopuri rele de ceea ce se voia o minune tehnologică dedicată binelui.
 Totuşi, cu sau fără ochelari, fiţi foarte atenţi în mâna căror oameni vă puneţi inima. Unii o pot zdrobi cu nesăbuinţă şi nepăsare. Alţii o pot pune la adăpost în buzunarul de lângă propria inimă. Şi aceştia ar putea pleca cu ea fără să le pese. Singurii care contează, sunt cei care vă iau doar o jumătate din inima cu o mână, în timp ce cu cealaltă întind o jumătate din inima lor. Cum îi recunoaşteţi? Sunt oamenii care vă aduc zâmbetele pe buze şi sunt acolo necondiţionat, când aveţi nevoie. Sunt cei către care veţi fugi fără să vă ceară ajutorul, pentru că veţi simţi.
  Particip cu acest articol la cea de-a opta probă a competiţiei Spring SuperBlog 2015.

www.authorstream.com



Etichete: