Reamenajarea vieţii într-un oraş nou



  Se mutaseră, de curând, împreună. Ea îşi părăsise oraşul natal pentru a studia în profunzime domeniul pentru care se pregătea de ani buni, într-un oraş mai mare, primitor şi pe care îl tot vizita de ani buni. Era visul lor devenit realitate. Voiau să stea cât mai mult timp împreună pentru că distanţa dintre ei fusese greu de suportat mult timp. Acum se aveau unul pe celălalt şi urma o perioadă propice pentru amândoi. Fiecare îşi vedea visul cu ochii şi erau din ce în ce mai dornici de mai mult. 
Praktiker.ro
  Casa era deja amenajată frumos, primitor şi în ton cu preferinţele amândurora. Urmă, însă, ca balconul să fie pregătit doar pentru ea. Nu ştia ea exact ce avea să facă, dar tot puteau e hârtie tot felul de planuri care, nu duceau la nimic concret. Bugetul le era limitat la numai 500 de lei pentru ca ea era încă studentă şi la început de drum într-un oraş nou şi insistase ca să suporte cheltuielile, fiind spaţiul ei. Pentru acestea luase un împrumut de la Provident, cu rate accesibile.
 El era tot mai stresat pentru nefericirea ei. Ea se simţea tot mai vinovată pentru faptul că îi transmitea şi lui starea sa proastă. Erau amândoi în living, privind un film. Ea era pregătită să renunţe la a lupta singură cu ideile de reamenajare şi voia să îi ceară ajutorul.
  Atunci, ea îi prinde mâna şi pe el îl cuprinde un val de fericire neasemuit, ca şi cum îngerii coborâseră din cer să le cânte iubirea la harpă. Mâna ei catifelată şi firavă era strânsă de mâna sa cu atât de multă forţă, încât se simţea mai plin de viaţă ca oricând. Ştia că atunci era cel mai puternic pentru că o iubea cel mai mult şi simţea, din nou, că e a lui. Cu totul, suflet şi trup. Ştiuse că o luase cu totul, atunci când îi permisese inimii sale să iubească din nou. Ştia că dacă nu o făcea atunci risca să o piardă şi lumea să va fi dată peste cap cum nu îi fusese dat niciodată să se destrame de tot ceea ce însemna el fără ea.
Dedeman.ro
  Îl purtă prin camera încălzită de atât de multă iubire ce se năştea între ei zi de zi şi simţi dintr-odată un fior rece care îi cuprinde trupul. Paşii ei îi purtaseră pe ai lui până în balconul rece. După sărbători avea să pună parchet şi va transforma balconul în camera pe care ştia că ea şi-o dorea de mult. În locul ei preferat la care visase o viaţă, dar pe care nu-l avusese niciodată. Oaza ei de relaxare şi de sustragere de la tot stresul cotidian. Comandase deja un fotoliu comod în care să se piardă, alături de o carte bună şi o bibliotecă din lemn de cireş în care avea să-i pună cele mai dragi cărţi. Îl durea privirea ei când se uita la cutiile în care comorile sufletului său, zăcuseră prea mult timp şi voia să le redea locul de cinste pe care îl meritau cărţile, munca a zeci de oameni în nopţile cele mai grele. Ştia şi aprecia mai mult cărţile după ce văzuse la ea, câtă muncă şi lacrimi necesită scrierea unei cărţi. Nu o terminase încă, lucra la ea de doi ani deja şi de fiecare dată când era sigură că e gata, ceva o făcea să se întoarcă şi să-şi mai pună o bucată de suflet între două coperte ce vor ajunge în mâinile celor care au nevoie de alinarea pe care ea, ştia că va fi capabilă să le-o ofere.      Alesese, de asemenea, o lustră modernă în culori neutre de maro şi alb, un covoraş mic cu modelul a mai multor ceşti de cafea şi câteva ghivece de flori, perfecte pentru a înmiresma aerul, pe care le va pune pe pervazul care face trecerea dintre living şi bacon.

Dedeman.ro
  Îşi făcea în minte lista. Etajera o găsise la 109.9 lei. Parchetul îl costa 49.93 de lei. Fotoliul, 149 de lei. Covoraşul era 18.62 de lei. Iar lustra costa 82.41 de lei. În total, 409.86 de lei. Găsise, de asemenea, gerbera în ghivece absolut superbe, la 13.11 lei. Se gândise ca de restul banilor, până la suma de 500 de lei, să ia 6 ghivece de gerbera pe care se le aşeze pe pervaz sau pe etajera cu cărţi. 
Dedeman.ro
  Urma  ca ea să plece în vizită la bunici după sărbătorile Pascale. El avea doar două zile libere şi era mult prea scurt timpul, aşa că alesese să rămână acasă. La revenirea ei, după o săptămână, va avea balconul mult visat amenajat exact aşa cum îşi dorise. El va avea grijă ca totul să fie pus la punct şi ea să fie fericită. Îşi promisese.
Dedeman.ro




Etichete: ,