În autocar s-a râs, s-a glumit (s-au scăpat şi câteva perle fără intenţie dar cu direcţie) şi toate au fost bune, atât la dus cât şi la întors. Nici nu ne-am dat seama când am ajuns la destinaţie, atât cea de început cât şi cea de final. Dacă la plecare am stat împărţiţi, unii în faţă şi alţii în spatele autocarului, la întoarcere am stat toţi îngrămădiţi unii în alţii pentru că ştiam că, cel mai probabil, nu ne vom mai întâlni toţi, prea curând, în aceeaşi formulă. Am învăţat cuvinte poloneze, lituaniene sau portugheze, iar bloggerii de alte naţionalităţi au învăţat câteva cuvinte în romană. Am împărtăşit poze cu familiile şi prietenii, am descoperit rude cu nume asemănătoare, deşi eram din ţări diferite, am râs şi am realizat că există multe cuvinte asemănătoare, unele însemnând cu totul altceva. Şi încă ne mai vorbim pe reţelele de socializare dar ar fi fost atât de frumos să urmărim, iar şi iar, aceeaşi casetă în care să fie surprins fiecare cadru din cele trei zile în care am legat atât de multe prietenii frumoase şi am cunoscut suflete care îmi sunt atât de dragi acum, cum ar fi Petruţa Creţu, Ana Marin sau Pisica Neagră.
Avem nevoie de oameni. Nu-i putem îndepărta pe toţi. Din această cauză riscăm să fim răniţi. Nu putem fi singuri prea mult timp. Nu e în firea umană să suporte izolarea şi singurătatea. Oricum am bate din nou la porţi cunoscute, dar închise. Am căuta alţi oameni şi ne-am intersecta vieţile cu ale lor. Aşa lucrează viaţa. Nimeni nu este pe deplin fericit. Nimeni nu trăieşte o viaţă de basm. Basmele nu sunt create pentru a fi reproduse. Basmele sunt create pentru a ne demonstra că merită să luptăm, că visele pot deveni realitate prin muncă şi când ne aşteptăm mai puţin. Păstraţi-vă bunătatea interioară într-o lume mereu pe fugă. Fiţi voi eroii propriilor poveşti şi munciţi pentru ca visurile voastre să devină realitate. Fericirea este mereu prezentă în viaţa fiecăruia dintre noi. Trebuie să descoperim doar acele lucruri şi pe acei oameni care răspândesc fericirea. Trăiţi-vă visurile! Cine doar visează, fără a acţiona, este un om pierdut. Putem face sute de greşeli, dar care să ducă spre reuşită. Oricum este o idee mai bună decât să nu facem absolut nimic şi să ne pierdem sufletele. Un om care a încetat să viseze, este un om pe jumătate mort într-un trup pe care nu îl poseda şi care nu îi va aparţine decât pentru un timp limitat.
Am scris acest articol la provocarea Joker Event Club, agenție de servicii filmare, fotografie, sonorizare și lumini, pentru evenimentul tău.