Drumul spre reuşită



Oamenii sunt făcuţi pentru a te critica. Sunt acolo pentru a-ţi spune ce este corect să faci sau nu, ce este important să faci în viaţă şi cum să nu mergi pe căi greşite, “cum au făcut alţii”. Începând de la părinţi, profesori, străini, toţi îţi spun că visezi prea mult, că nu vei ajunge nimic în viaţă prin visuri absurde şi că doar mergând la şcoală vei deveni şi tu Om. De parcă sistemul de învăţământ este individualizat în funcţie de nevoile fiecăruia dintre noi şi avem siguranţa că vom obţine un loc de muncă bun sau o carieră strălucită, imediat după absolvirea liceului său a unei facultăţi. Niciodată nu se întâmplă acest lucru şi este nevoie de multă muncă, strădanie, ambiţie şi chiar şi visuri care să-ţi dea încrederea că merită să te zbaţi.



Am primit educaţie din partea părinţilor şi a bunicilor care m-au crescut de la o vârstă fragedă. Am învăţat multe, de asemenea şi prin intermediul domnilor profesori care mi-au predat sfaturi din perspective personale şi într-o manieră prin care, în minte, mi-au rămas cuvintele exacte şi  îmi răsună şi azi în urechi, când situaţiile mă fac să realizez cât de multă dreptate aveau. Am reuşit să mă autoeduc, într-o lume pentru care nu am primit termen de valabilitate, indicaţii de utilizare şi nici o garanţie în caz că nu voi funcţiona conform standardelor pe care omul le impusese cu mult înainte ca eu să ajung aici. Câţi dintre noi nu ne simţim defecţi? Câţi nu am avea nevoie de reparaţii capitale şi urgente fiindcă o parte din inimă lipseşte, fiind prinsă de o altă inimă oferită cine ştie cui, o parte din suflet pentru că am pierdut persoane dragi, dependent sau independent, un cot julit sau un genunche zgâriat  la o partidă de fotbal şi alte răni sau leziuni mai mult sau mai puţin importante, mai mult sau mai puţin vizibile?



Mi s-a spus, des în viaţă, că sunt visătoare, naivă, neatentă sau prea atentă, delăsătoare uneori sau o fire prea critică ori meticuloasă. Am fost catalogată drept cea căreia îi pasă prea mult, sau mi s-a reproşat că am un suflet prea bun pentru o lume atât de rea. "Eşti prea drăguţă!" spuneau ei. De unde ştiţi voi că lumea e rea? Poate sunt alte suflete bune care, sătule de bătaia de joc şi de faptul că au fost folosiţi, s-au ascuns într-o carapace şi refuză să-şi mai deschidă inima oricui, înlocuind bunătatea cu răutate, nepăsare sau arogant, tocmai pentru a nu mai suferi. De fapt, am mii de defecte şi calităţi. Sunt precum o sămânţă pe care vântul a purtat-o pe un teren neproductiv, dar care s-a ambiţionat să crească şi să devină o floare frumoasă într-un pustiu secetos. Sunt mereu atentă la detalii şi asta poate fi enervant, dar detaliile fac diferenţa. Sunt ciudată, amuzantă şi un bun ascultător. De fapt, sunt o fire ştearsă, menită să asculte. Nu m-ai remarca nicicum într-o mulţime de oameni pentru că nu ies cu nimic în evidenţă. Mai mereu sunt aeriană. Ai putea chiar să mă vezi plutind pe un nor salutând păsările şi întrebând vântul ce a mai văzut, în goana sa nebună prin lume. Sunt copil. Toţi ar trebui să fim copii indiferent de vârstă, pentru că un copil rămâne curat, neîntinat şi îşi păstrează inima la fel de mare, în ciuda tuturor loviturilor primite.



Tot ce mi-am dorit în viaţă, a fost să reuşesc să alin sufletele, să dau o mână de ajutor celor căzuţi în dizgraţia criticilor de ocazie, să dau glas sentimentelor unor oameni timizi, să scriu despre ceea ce alţii ar vrea să scrie dar nu se pricep sau nu găsesc cuvintele potrivite care să-i facă înţeleşi. Nu mi-am dorit nimic mai mult în viaţă, decât să fiu scriitoare şi muncesc pentru visul meu! Scriu şi împărtăşesc cu alţii gândurile, trăirile şi sentimentele pe care şi ei le cunosc atât de bine şi firesc. Îmi place să vorbesc despre visurile mele şi ador să văd ochii animaţi de optimism şi speranţă, ai visătorilor, în care mă văd şi pe mine. Nu există om fără visuri şi dacă un vis nu s-a împlinit, nu înseamnă că nu merităm sau nu am muncit suficient de mult. Înseamnă că ni se pregăteşte ceva mult mai frumos, pentru care să ne bucurăm mult mai mult când va prinde contur şi îl vom putea scoate la lumină, să le arătăm criticilor ca şi noi putem. Un vis nu e destul de important, dacă nu ai temeri sau neîncrederi în privinţa lui.





Să reuşeşti în viaţă nu înseamnă să urmezi un drum drept, de la care să nu te abaţi pentru nimic în lume. Să reuşeşti să devii un Om, înseamnă să nu uiţi de cei pe lângă care treci, să nu fii nepăsător, să înţelegi că dacă îţi este dat să găseşti oameni nefericiţi, în drumul tău, este de datoria ta să le aduci un zâmbet. Întotdeauna lasă loc de “Bună ziua” când urci pe scara vieţii, Te vei întâlni cu aceiaşi oameni când loviturile şi abaterile de la drumul iniţial te vor proiecta ca într-un joc de “Nu te supără frate”, câteva căsuţe mai jos. Dacă vrei să ţi se răspundă la ajutor în acele momente, trebuie să saluţi la urcare şi să-i ajuţi pe cei pe lângă care treci. Niciodată nu ştii când sau prin ce mijloace, destinul vă va reuni drumurile şi cum vă puteţi ajuta reciproc.



Viaţa este o luptă continuă, plină de suişuri şi coborâşuri. Este un joc de domino. Nu ştii niciodată când toată munca ta va fi ruinată şi vei avea nevoie de ajutor. Cine seamănă bunătate, primeşte recunoştinţa, cine nu ajută, este uitat. Tu, îi ajuţi pe cei mai slabi decât tine?


           

Etichete: ,