Omul este
construit din totalitatea calităţilor şi defectelor sale. Este un amalgam de
păreri, impresii, pasiuni, sentimente, visuri, trăiri, amintiri, relaţii pe
care a reuşit să le lege alături de alţi oameni. Suntem diferiţi! Suntem unici
prin faptul că, de-a lungul vieţii, am reuşit să înmagazinăm în minte şi inimă,
experienţe dintre cele mai diverse, percepute într-un mod unic raportat la noi,
ca indivizi. Începând de la jucării,
jocuri, activităţile şcolare, activităţi nonformale, voluntariat s.a.,
învăţăm constant şi ne definim că oameni, ca membri ai unei societăţi.
Am
observat, în ultimii ani, o tendinţă ciudată a oamenilor să militeze pentru
pace ca şi cum aceasta ar fi o modă şi este cool să fii în pas cu moda. Nimeni
nu este interesat de nimic, dar toţi vrem să fim filantropi fără să ştim exact
ce presupune această muncă şi ce beneficii aduce ea, cu adevărat. Pacea, atât
cea interioară cât şi ceea ce transmiţi către semenii tăi, reprezintă un cumul
al învăţămintelor pe care le-ai acumulat de-a lungul anilor, al experienţelor
trăite şi al interacţiunii cu alţi oameni. Oamenii solitari nu pot vorbi despre
pace, pentru că au ales să se izoleze de lume, tocmai pentru faptul că nu se
regăsesc în ea.
Nu mi-a
plăcut niciodată să pretind că sunt altcineva. Am avut, ce-i drept, reţineri
când a venit vorba de a îmi susţine o cauză. Oamenii tind să judece, să acuze,
să arunce cu pietre şi abia apoi să-şi pună întrebări. Pentru că oamenii caută
povesti şi scandalurile atrag publicul. Oamenii au nevoie de poveşti mai
interesante ca ale lor care să le aducă acea dramă palpabilă în viaţă. Ca şi
cum nu ne-am lovi zilnic de problem cotidiene şi neajunsuri, ne umplem şi
creierele cu inutilităţi, certuri, dezbateri incoerente care ni se afişează la
televizor zi de zi.
Sunt
blogger şi îmi permit să vorbesc despre observaţiile pe care le-am asimilat în
diferite circumstanţe şi la diferite evenimente. O singură dată, însă, am fost
la un eveniment la Băile Tuşnad în România, la un workshop dedicat oamenilor ca
mine, care se exprimă prin scris. Workshopul se numea “No Hate Speach” şi au
fost invitaţit bloggeri de diferite naţionalităţi, din diferite medii sociale.
Vorbitorul evenimentului, omul care avea grijă să nu ne lase să visăm doar la o lume
mai bună, ci să ştim cum să acţionăm spre a îndeplini acel vis, era o persoană
din sfera LGBD.
Mi s-a
părut cel mai cinstit om din câţi am întâlnit în viaţă. Se comporta atât de
firesc, atât de uman şi făcea ca orice lucru să poată fi posibil. În cele trei zile în care am vorbit numai în
engleză, deşi nu sunt cea mai bună vorbitoare de engleză, aş putea spune că
sunt undeva pe la mijloc între mediocră şi ok. Am făcut greşeli, îmi era greu
să mă exprim, gândind într-o limbă şi vorbind în alta. Nu am fost niciodată
judecată, niciunul dintre noi nu a fost, din contră, am fost susţinută şi mi
s-a spus de fiecare dată că e ok, ca oamenii mă înţeleg şi că nu este nevoie să
mă justific. Dacă sunt acolo, înseamnă că vreau să învăţ.
Iubesc
imperfecţiunea pentru că îmi dă o stare de eliberare şi îmi permite să-mi
iubesc şi calităţile şi defectele care mă definesc ca om, care mă fac diferită
faţă de toţi ceilalţi. Nu tind spre perfecţiune ci spre excelentă, spre cel mai
înalt punct al limitelor mele pe care încerc să le depăşesc, conştientă de
lipsurilor mele.
Ceea ce
vreau să spun prin toate aceste lucruri este că suntem diferiţi, dar ne leagă
umanitatea şi trebuie să avem grijă să hrănim această umanitate prin minte şi
creier. Oamenii antrenaţi în învăţare şi simţire, sunt mai umani, mai
toleranţi. Mentalităţile se schimbă şi este normal să avansăm. Cu cât oferim
şansă mai multor oameni să înveţe, cu atât mai toleranţi vor fi. Mass media
pune o Cortină intre mediile sociale, care ar trebui sfâşiată şi astfel, să ne
permită să vorbim între noi, să învăţăm unii de la alţii. Să fim umani, nu să
ne dezumanizăm!
Etichete: Personale, Profesionale