Dacă am putea să prindem timpul într-un borcan
şi să eliberăm din când în când câte puţin din el, probabil nici atunci nu am
putea să facem tot ce am vrea. Viaţa este de aşa natură în cât nu ne permite să
zăbovim niciodată.Şi aş vrea să zăbovesc mult şi timpul să treacă fără să simt,
apoi să-şi amintească ca m-a lăsat în urmă şi să se întoarcă după mine.
Mi-e dor de atât de multe ori şi mă
cuprinde melancolia, când privesc pozele vechi din care îmi zâmbeşte un chip
timid, cu dinţii lipsa, dar nederanjat de acest aspect, cu sufletul plin de
iubire şi raze de soare în priviri. Ciudat cum acel copil din poză, acum
petrece atât de multe ore plângând, atât de multe nopţi meditând, realizând
scenarii şi rugându-se la şansa unei zile cu zâmbete, lipsită măcar pentru
câteva ore de lacrimi.
Uneori am vaga impresie că numai eu mă
înţeleg, că numai eu percep lucrurile într-un anumit fel, că numai eu am
puterea să le rezolv şi că toţi cei din jur ori nu mă văd ori se prefac şi
continuă să meargă. Aşa că merg înainte... cu mici scăpări...
“-Sunt obosită! Simt că nu mai rezist!
- Mergi şi dormi!
- Dar nu îmi este somn... nu vreau şi nu pot domi!
- Dar ai spus că eşti obosită.
- Ce simt eu este un alt fel de oboseală. Am oboist să mă zbat, am
obosit să lupt pentru alţii care nu văd rostul unei lupte pentru mine, renunţ
să mai fiu ca înainte. Gata, de azi mă schimb! De azi sunt o nouă EU, de azi mă
voi gândi mai mult la mine şi mai puţin la alţii, e timpul să contez şi eu!
- Fii serioasă! Asta ai spus şi acum o săptămână când ne-am văzut in
parc, acum o lună la cofetarie, acum un an de ziua ta. De fapt, asta spui de
când ne cunostem şi uită-te la tine, eşti la fel cum te ştiu de atât de mult
timp, de atât de mulţi ani. Nu poţi fi altfel, chiar dacă încerci, şi ştiu că încerci mult,
însă tu nu poţi fi doar pentru tine... pur şi simplu nu poţi...asa esti tu.
- Si atunci? Ce pot face? Cum să fac să nu îmi mai pese atât? Cum pot să
nu mai sufăr atât?"
Nu pot răspunde la întrebări atât de
mărunte, atât de nefiresc întortocheate în mintea mea, atât de triste pentru că
nu au răspuns, pentru că nu există încă nimeni capabil să le răspundă. Am atâtea datorii faţă de copilul
care eram odată. Oare cât de mândră ai fi de mine mică EU? Cât de mult mi-ai
plânge soarta care nu mi-a permis să îţi îndeplinesc nici un vis, până azi? Am
învăţat atât de multe lucruri frumoase de la tine şi prin tine. Şi azi visez la
poveşti nemuritoare, cum odinioară o făceai şi tu.
Acum, ca şi atunci când
eram copil, încerc să găsesc în orice lucru mic, o adevărata comoară. Ca şi
atunci, niciodată nu pot sta locului, sunt agitate, nerăbdătoare, curioasă,
vorbăreaţă. Ca şi atunci, copil fiind credeam că totul are rezolvare şi copil
fiind şi azi, mi-am câştigat dreptul la o lume de poveste, nemuritoare!
 |
| Google Images |
Etichete: Book, Personale
