 |
| Google Images |
Simţi vreodată că
nu ne completăm? Nu este nimic reciproc în iubirea ce ne leagă de atât de mult
timp. E ca şi cum este o dezordine între noi, o desincronizare clară care nu ne
aduce niciodată împreună, deşi stăm unul lângă celălalt de zile întregi. E ceva
ce nu se leagă, nu ne leagă. Întotdeauna lipseşte acel „lipici” sentimental
care uneşte două inimi şi le face
inseparabile.
E ceva la tine care
nu seamănă deloc cu mine şi e ceva în iubirea noastră care ne ţine la distanţă
inimile. Parcă nu se pot atinge, nu-şi pot vorbi, nu se pot iubi în voia firii. De ce am impresia că iubirea ta, nu seamănă cu iubirea mea. Am impresia tot mai des că rup părţi din mine, fizic, psihic, sufletesc, fără să îmi fie înlocuite cu altele, nici în mine şi nici în construcţia asta la care lucrez, mai mult singură decât cu tine, numită relaţie. Şi dacă tu nu contribui la consolidarea sa, dacă doar eu rup părţi din mine, numai eu renunţ, ce rost mai are să continuăm?