Afară plouă. Sună banal şi atât de sec,
precum un raport meteorologic pe care un crainic îl recita de câteva ori pe zi
în timpul ştirilor. Şi totuşi, nu sunt prezentator meteo, nici măcar nu mă uit
la ştiri. Mă uit în inima mea şi văd cum plouă atât de furtunos încât mă
sperie.
Involuntar, privesc
spre geam. Îl deschid şi de afară mă izbeşte o ploaie caldă care parcă îmi
transpune sentimentele interioare, către lumea exterioară. Nu merit să-mi expun
tristeţea lumii întregi. Ei nu merită să ştie că sunt tristă, că mă doare sau
că inima mi-e franţa. Nimeni nu merită să te ştie întristat. Îşi vor bate joc.
Indiferent ce e în inima ta, nu plânge de faţă cu nimeni. Oamenii tind să te
privească cu milă, desconsiderare, scârba sau bătaie de joc. Când ieşi din
casă, indiferent că ai plâns o noapte întreagă şi că inima ţi-a pleznit de
durere şi ţi s-a ridicat până în vârful gâtului, când ieşi pe uşa afişează un
zâmbet. Nu-i lăsa să-ţi vadă slăbiciunea, nu le dă voie să te consoleze şi nu le
oferi un subiect de bârfa pe care să-l dezbată îndelung. Oricum nu le pasă de
nefericirea ta, o văd doar că pe un punct de reper pentru a-şi găsi lor înşişi
porţile spre fericire.
Îmi place ploaia.
îmi place calmul său răbufnirea ei în zilele toride de vară. Nu îmi place
ploaia din niciun alt anotimp, pentru că arată deziluzie, frică şi durere.
Ploaia de vară e altfel. E caldă, mângâietoare, răcoroasă şi îţi dă forţa de a
dansa prin toate bălţile fără să te temi că vei răci sau că te vede cineva.
Iubesc ploaia când pot citi cărţi întregi. Printre picăturile care curg din
cer, pe pământ, cărţile par mai interesante, mai pline de viaţă şi de frumos.
Când plouă
poţi să plângi în voie. Eu plâng în voie când ploua. Este singurul moment când
nu mi-e teamă să plâng în faţa lumii. Ploaia mă protejează de ochii lor prin
stratul său subţire şi totuşi atât de persistent, de alte lacrimi. Atunci inima
mea bate la unison cu cea a cerului şi plângem împreună nefericirea mea sau a
lui. Şi cerul plânge. La fiecare ploaie cerul plânge durerea ce i-au
pricinuit-o oamenii care nu vor să-l privească. Priveşte cerul! Lasă-l să te
protejeze sub cupolă lui şi nu-i renega menirea. Suntem toţi sub un cer şi
parcă toţi avem cerul nostru. Nu pentru toţi este la fel.
Plouă. Încă
plouă, tună şi fulgeră. Plouă din ce în ce mai tare. Se opreşte câteva minute
şi iar plouă. Mai puternic, mai uşor, dar tot plouă. Plouă frumos şi-mi ascunde
lacrimile. Mâine, poate va fi mai bine. Privesc cerul. Plânge şi îmi deplânge
durerea. Mă mângâie şi mă întăreşte cu speranţa unei zile mai bune. Va veni.
Într-o zi.
 |
| Google Images |
Etichete: Book, Personale