Balsam pentru Suflete: Poveşti din folclorul românesc

A fost odată, ca niciodată, că dacă nu ar fi fost nu s-ar fi povestit, o fată deosebit de frumoasă. Avea ochi albaştri şi un păr frumos și sănătos, negru ca abanosul. Era singura fiică a regelui şi reginei din Ţinutul Soarelui Răsare. Era iubită de cei doi părinţi, din toată inima şi acestora le sclipeau ochii de mândrie şi bucurie că au aşa o fiică frumoasă. Radia de sănătate şi frumuseţe iar înţelepciunea şi curajul său erau răspândite în ţinut, pentru că erau calităţi de fală la acea vreme, în special pentru faptul că o femeie le deţinea.

La vârsta de treisprezece ani, prinţesa Floare de Colţ, şi-a însoţit părinţii la nunta verişoarei sale, Maria, pe care o iubea foarte tare. Aceasta urma să preia tronul din ţinutul său, împreună cu soţul ei şi acesta era un motiv de mare sărbătoare. Familia regelui Soare trebuia să fie prezentă pentru a da binecuvântarea tânărului cuplu proaspăt căsătorit. Mirele îl avea cumnat de mână pe fiul regelui Amurg din Ţinutul de Apus şi toată lumea se minuna de apariţia sa neaşteptată. Nicolae era mezinul regelui care se prăpădise într-o luptă cu duşmanul cel mai de temut al ţinutului. Mama sa rămăsese singură cu cei doi băieţi, dar se prăpădise şi ea din pricina supărărilor şi neajunsurilor. De atunci, Nicolae a bătut lumea în lung şi în lat şi nimeni nu îl mai văzuse vreme de ani se zile.

Floare de Colţ şi Nicolae s-au plăcut din primul moment în care s-au văzut. Deşi ea avea numai treisprezece ani şi el douăzeci şi trei de ani, atracţia a fost evidentă şi aceştia şi-au petrecut toată ziua şi toată noaptea, la petrecere, dansând, povestind, râzând şi bucurându-se unul de compania celuilalt. Odată plecaţi spre Ţinutul Soarelui Răsare, Nicolae s-a ţinut după caleasca familiei regale până la palat. Acolo, a îngenunchiat în faţa regelui Soare şi i-a cerut mâna fiicei sale. Fiind fecior viteaz, chibzuit şi cuminte, regele a acceptat să-i ofere mâna fiicei sale. Nunta s-a ţinut după numai paisprezece zile. A fost o nuntă ca în poveşti, ţinând trei zile şi trei nopţi la care a venit şi familia fratelui lui Nicolae, Nichifor, din Ţinutul Moldavei.

Nicolae şi Floare de Colţ au avut trei copii: două fete şi un băiat. Au avut o viaţă frumoasă şi îmbelşugată dar luptele dintre ţinuturi i-au afectat, Floare de Colţ suferind din pricina campaniilor şi războaielor în care Nicolae mergea. Părul ei, cândva lung şi frumos, mustind de sănătate, era acum firav şi se rupea, mii de fire rămânând în pieptenele pe care şi le trecea prin păr. A încercat leacuri băbeşti, parfum din flori de câmp, apă de ploaie amestecată cu picuri de rouă daţi pe păr şi uscaţi la soare timp de doisprezece ore, săpunul de casă pe care femeile bătrâne îl făceau. Nimic nu dădea roade. În cele din urmă, regina a ales să îşi tundă frumosul păr, foarte scurt. Venind acasă din război, Nicolae a rămas înmărmurit şi s-a supărat teribil pe regină. Nu a mai vorbit cu soţia sa timp de un an plin în care părul le-a albit amândurora şi părea că nimic nu îl va mai împăca pe Nicolae vreodată.

Într-o zi frumoasă de august, în castelul familiei, fiica cea mare a lui Nicolae şi a Florii de Colţ, a dat naştere unei fetiţe frumoase, cu ochi mari, căprui, şi zâmbet ştirb iar tot palatul a fost într-o sărbătoare timp de săptămâni întregi căci fetiţei i se prevăzuse un viitor măreţ ca fiind o femeie de succes care va trăi după ultimele tendinţe tehnologice pe care le va stăpâni cu o uşurinţă greu de crezut, spirit oratoric şi talent literar. I s-a dat numele Magnolia şi a fost lumina întregii familii pe care toţi o răsfăţau şi o iubeau din toată inima, deşi era neastâmpărată, vorbăreaţa şi foarte ambiţioasă, din fire, boacănele fiind la ordinea zilei.

Fata creştea şi părul ei devenea tot mai lung, frumos şi sănătos, aşa cum îl avusese şi bunica ei odinioară. Toţi oamenii se minunau de frumuseţea sa şi o asemuiau cu bunica, atât la vorbă şi la port cât şi la calităţile preţioase şi valorile morale insuflate. Din păcate, toţi se aşteptau să aibă aceleaşi probleme ca şi Floare de Colţ şi se temeau de ziua în care Magnolia avea să îşi tundă frumoasa podoabă capilară. Din fericire pentru ea şi pentru că ştiinţa avansa cu repeziciune, în ţinut exista o bătrână doamnă care îşi dedicase viaţa salvării părului de problemele pe care le-ar putea avea acesta. Crease o gamă cu produse de tradiție fiind o adevărată mândrie românească, ducându-i-se vestea în întreaga lume şi fiind solicitate de oameni cu funcţii politice, militare şi chiar feţe regale bătuseră drumul până la casa ponosită a femeii care făcea minuni datorită pasiunii pentru părul sănătos.

Aşadar, Floare de Colţ a făcut o vizită femeii şi i-a povestit, la o cafea, pe prispa casei şi în tihnă, toate problemele pe care le avusese ea în tinereţe şi cum se temea pentru podoaba capilară a nepoatei sale şi a viitorului său. Ce bărbat ar mai fi vrut-o dacă încărunţea şi îşi pierdea părul atât de tânără? Femeia i-a recomandat reginei un ser pentru vârfuri despicate pe care să îl folosească împreună cu un șampon regenerant care să redea sănătatea, frumuseţe şi putere firului de păr pentru ca istoria să nu se repete şi în cazul Magnoliei. De asemenea, bunica se temea ca nepoatei sale să nu îi fie afectate ritualurile de tehnologiile pe care le folosea pentru înfrumuseţarea părului. Ştia că şi-l îndreaptă, uneori, cu o placă de păr încinsă pentru a scăpa de onduleurile care îl făceau să pară, uneori, neîngrijit. Ştia că şi soarele era mai puternic şi îi putea afecta părul. Femeia a liniştit-o spunându-i că gama Gerovital Tratament Expert este potrivită pentru orice tip de păr şi îl protejează de efectele nocive ale acestor elemente.

Magnolia a folosit gama minune timp de doi ani de zile şi încă le mai foloseşte pentru proprietăţile pe care aceste produse le deţin, la fel cum le foloseşte şi familia regală. Între timp şi-a găsit un prinţ dintr-un neam bun, muncitor, frumos, cu ochi verzi ca de smarald şi vitejie care îi amintea de bunicul său Nicolae. De asemenea, era matur şi înţelept asemenea bunicii sale Floare de Colţ. Cuplul a trăit fericit, împlinit şi sănătos până la adânci bătrâneţi şi chiar şi azi îi mai puteţi vedea, plimbându-se agale la apusul şi răsăritul lunii, pe malurile râului Someş.